Peste 50 de firme sunt implicate în licitația pentru construirea unui nou pod peste Siret

0
134

Licitația organizată de către CNAIR pentru construirea unui pod peste Siret pe DN29 A, care face legătura între Dorohoi și Suceava, a atras șapte oferte din partea unor asocieri din care fac parte nu mai puțin de 50 de firme, inclusiv companii ieșene.

În prezent, ofertele sunt în evaluare, iar termenul pentru emiterea unui raport de procedură este jumătatea lunii iulie. Podul actual de la Zvoriștea a fost construit acum aproape 100 de ani (1933) și nu a fost reabilitat de atunci. CNAIR are în vedere dezafectarea podului și construirea unui pod nou – contractul este de proiectare (12 luni) și execuție (24 luni), conform apix.
Valoarea totală a investiției ajunge la 70 milioane lei, iar o parte din bani vor fi asigurați prin intermediului Programului Transport 2021 – 2027. Cele șapte oferte au fost depuse de următoarele companii:

Antrepriza de Reparații și Lucrări Cluj – firma este sprijinită de nouă subcontractanți sau terți susținători, cei mai cunoscuți dintre parteneri fiind Strabag, NV Construct și Zublin
asocierea Electrogrup (Cluj) – TQM Management (Iași) – alte patru firme fac parte din asociere, printre acestea fiind și o altă societate ieșeană (Aquaproiect)
asocierea Autoprima Serv (Constanța) – Drum Pod Invest (Iași) – Kronstarr Bau Company (București) – alte șase firme sunt parte din asociere, inclusiv încă o companie ieșeană (Danavi)
asocierea Big Conf (Botoșani) – Construct Com (Botoșani) – Rutier Conex XXI (Bacău) – alte trei firme sunt parte din asociere, printre acestea numărându-se firmele Proiectare Poduri AG și Iris VP, ambele din Iași
asocierea Confer Group Onești – Mecan Construct (Buzău) – Construcții Feroviare Drumuri Poduri (Buzău) – asocierea mai cuprinde trei subcontractanți, între care firma ieșeană Danavi
asocierea Cornell’s Floor (Botoșani) – DP Proiect (Cluj), cu un singur subcontractant (Biaral)
asocierea Freyrom (București) – Procons Group (Bihor) – Inginerie Drumuri și Poduri (Alba) – Integrated Road Solutions (București) – este cea mai mare asociere care participă la licitație și care, în total, cuprinde 12 firme, cea mai cunoscută (dintre subcontractanți și terți susținători) fiind Viarom Construct

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments