Mai sunt 24 de ore până la meciul României cu Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile turneului final al Campionatului European, iar comentariile vizavi de partidă încep să se încingă. Calculele sunt complicate, însă printre toate gândurile frământate în aceste ultime zile, de la convingerea că vom obține o victorie istorică până la spaima unei înfrângeri catastrofale, s-a strecurat unul vioi, șmecher și limpede ca un cristal splendid șlefuit: dar dacă am face blat cu slovacii?
De multă vreme românii nu s-au mai aflat în fața unui asemenea proces de conștiință. O parte rămâne fidelă ideii de a lupta bărbătește pe teren, câștigăm sau pierdem, dar o facem curat, vitejește, în cel mai corect mod posibil, în spiritul fair – play – ului atât de clamat oriunde, în fotbal, în politică, în afaceri. Un alt segment al comentatorilor este de părere că vom pierde, că nu merităm o calificare, că meciul cu Ucraina a fost un accident, că avem o națională de strânsură de prin campionatele arabe etc.
Ei bine, între aceste două tabere radicale s-a strecurat insidios, cu pași ușori, silențioși printre valori și principii, vechea și rezilienta soluție românească de a trece peste vremurile tulburi: mica înțelegere ocultă, mișmașul balcanic, măsluitul zarurilor.
Promotorii acestui concept invocă faptul că și la casele mai mari se procedează la fel. Ce, nemții la o adică n-ar face blat? Ba chiar și englezii, suedezii, elvețienii, reprezentanții unor națiuni respectabile pe care nu le-ai bănui de apucături meschine, în afara moralei, s-au dedat și ei la fructul înmiresmat al aranjamentului de culise. Noi de ce am fi perdanți tocmai la această meteahnă care ne-a făcut celebri în lume? Chiar acum, când avem șansa de a intra într-o elită fotbalistică făcând ceea ce știm mai bine: blatul?
Dacă jucăm cinstit pe teren, Europa ne va aplauda. Dar putem să pierdem.
Dacă facem blat, Europa ne va sictiri. Dar ne calificăm sigur.
Până la urmă, o parafrază la Farfuridi rezumă întreaga problemă de conștiință care bântuie azi România fotbalistică: “Din două, una: ori să se joace cinstit, primesc! dar să nu luăm bătaie, ori să se facă blat, primesc! dar să jucăm ceva pe ici, pe colo, prin punctele esențiale!”
Grea dilemă.
