Elita în derivă: savanții ambulanți au împânzit țara cu spectacole mediocre

0
1148

De ceva vreme, la modă sunt turneele făcute prin țară de personaje din zone academice cu pretenții elitiste, care devin protagoniști a tot felul de conferințe pe teme gravissime, ca un circ ambulant care prezintă numere de iluzionism intelectual pentru publicul slab de îngerul lecturii.

Rețeta spectacolelor este simplă și se pare că și eficace. Se ia un om cunoscut din zona televiziunii, cu papagal și care știe să mobilizeze masele, și se însoțește cu un savant dornic de niscaiva expunere în fața snobilor, făcând show azi în Iași, mâine-n Sascut.

De pildă, pe 15 octombrie anul ăsta, expertul în revelioane tv, Dan Negru, va face pereche la Iași cu părintele Vasile Ioana, în cadrul unei șuete la Sala Unirii, numite „Miracolele credinței”, o titulatură atât de generală și de vastă încât captează atenția oricui, de la vlădică la opincă. De ce nu-i mai ajunge preotului Vasile Ioana spațiul bisericii pentru a rosti o predică înțeleaptă? Nu știm. Scena pare a fi mai ofertantă. Dan Negru a mai fost anul ăsta la Iași, în martie, la o altă găselniță, de data asta pentru publicul feminin, o conferință cu tema „Celebrating women, love & autenticity”. Deci rețineți, cu 150 de lei îi puteți auzi pe Dan Negru și părintele Vasile Ioana conferențiind la Sala Unirii. Dacă nu ajungeți, îi puteți vedea la Bacău, cu aceeași conferință, pe 24 octombrie. Așa e cu artiștii, sunt mereu pe drumuri, în turneu.

Un alt guru de vază plimbat prin toată țara ca un exponat de la Antipa este profesorul Dumitru Constantin Dulcan. Cunoscutul neurolog a fost anul trecut la Iași, într-un dialog cu Magda Axinte la Ateneul Național, dar și anul acesta, pe 1 iunie, însoțit tot de un entertainer din zona televiziunii, Mihai Morar. Totul e ca, în timpul conferinței – spectacol, Morar să pară foarte fascinat de spusele partenerului, iar profesorul Dulcan să explice misterele neurologiei pe înțelesul tuturor, ca la universitățile populare de pe vremuri, în care studenții erau luați direct din rândul strungarilor sau lăcătușilor mecanici.

Dar marele circ al conferințelor pseudo-științifice nu putea fi complet fără prezența spectaculosului, nonconformistului, uluitorului Dr. Cezar! Ca toți oamenii de știință care contează în țara asta, Dr. Cezar a simțit și el nevoia să plece teleleu prin orașele patriei, în căutare de public lesne impresionabil de magnificele sale cunoștiințe medicale. Sub genericul „Ia-ți sănătatea în propriile mâini!’, Dr. Cezar a conferențiat la Iași și în 2023, și în acest an, pe 6 iunie. Prețul participării la conferință a fost de 159 de lei, iar la workshop de doar 555 de lei. Dai un ban, dar merită să auzi tot felul de chestii bizare, cu un pic de ștaif științific.

Un alt personaj care nu are stare și foiește prin toată țara, dornic de lumina reflectoarelor, este părintele Constantin Necula, foarte prezent și pe canalele de televiziune. Numai anul trecut, acesta a conferențiat de două ori la Iași, iar aprilie anul ăsta, tot la Iași și-a lansat și o carte.

E limpede, a venit vremea culturalizării maselor prin intermediul savanților ambulanți.

Prin culisele teatrelor, actorii și muzicanții aflați în turneu se întâlnesc acum cu profesorii, medicii și preoții, noii practicanți ai giumbușlucurilor și tumbelor pe teme banale: viață, moarte, spirit.

4.2 6 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments