Fostul viceprimar al Harlaului a fost prins in flagrant de DNA cand primea 30.000 de euro ca sa intervina pe langa un primar

0
227

Fostul viceprimar al orasului Harlau, Florin Tepusa a fost retinut de procurorii DNA Iasi pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. Potrivit rechizitoriului, in perioada 18 mai – 17 iunie 2024, barbatul, direct sau prin intermediar, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 90.000 euro, ulterior aceasta fiind diminuată la 80.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra primarului unei comune de pe raza județului Iași și că-l va determina pe acesta să-i concesioneze martorului o suprafață de teren in vederea edificării unui abator/fermă de animale.

De asemenea, inculpatul i-ar mai fi promis persoanei respective că-i va determina pe funcționarii unor instituții publice cu atribuții de avizare, autorizare și control să îndeplinească/să urgenteze acte ce intrau în atribuțiile de serviciu în scopul emiterii autorizațiilor necesare realizării obiectivului menționat mai sus.

Ieri, inculpatul a primit de la persoana respectivă o primă tranșă, în cuantum de 30.000 euro, din suma pretinsă inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Astazi, Florin Tepusa urmează să fie prezentat Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments