VIDEO-DOCUMENTE! Suveica unei executări trucate de peste 2 milioane de euro! Executorul Tufeanu, capul unei escrocherii de tip mafiot

Executorul Bogdan Tufeanu a regizat o escrocherie de peste 2 milioane de euro, distrugând viețile a 5 oameni. Prima slăbiciune în acest eșafodaj a fost contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate care nu conținea nicio clauză asiguratorie pentru vânzător. Ulterior, executorul Tufeanu schimbă legea din mers, pe interes, și investește cu de la sine putere, proprietari de fapt din rândul debitorilor, pe care îi pune în posesie cu cotă parte dintr-un imobil situat în cea mai scumpă zonă a Iașului, evacuând creditorii. Încadrarea greșită în mod premeditat face loc unui abuz incalificabil – moștenitorii sunt evacuați în stradă, iar lucrurile de sute de mii de euro ale acestora sunt încărcate în dube, parte dintre obiecte fiind furate, parte aruncate pe un câmp de la marginea Tomeștiului. În timpul evacuării, oamenii executorului judecătoresc devastează întreaga casă, iar jandamii ucid un câine și amenință moștenitorii că-i leagă de copaci dacă îndrăznesc să pună mâna pe vreun lucru. De 2 săptămâni, moștenitorii dorm în stradă, în fața imobilului prins într-un ghem de interese obscure în care sunt prinși executori, magistrați, notari și alți escroci din zona VIP și imobiliară

0
1993
Soții Sgarcitu

Executorul judecătoresc Bogdan Tufeanu este acuzat de un șir lung de infracțiuni și combinații care au distrus vieți, lăsând în urmă oameni fără case, fără bunurile agonisite de-o viață, fără niciun viitor. Mai nou, acest individ este acuzat de o deposedare ilegală a unor moștenitori de drept, de bunuri imobiliare cotate la peste 2 milioane de euro. Acesta este miza pentru care Tufeanu a aruncat în stradă cinci oameni, printre care și un minor, furându-le până și  actele și ultimele lucruri agonisite într-o viață.

Crunta poveste a familiei Sgârcitu începe în anul 2008, atunci când veterana de vârstă a familiei, Iulia Juncu, vinde imobilul din strada Nicu Gane nr. 17.

În 2008, mama a vândut casa, prin cabinetul notarial Coste și Armașu,  cu plata în rate.Cumpărătorii au fost trei familii, Alexa Mitriță și Lidia, Buzelan Ionuț cu soția și Ionuț Iftimioaie cu soția. Aceștia au plătit doar 250.000, din 550.000, contravaloarea contractului.. Alexa Mitriță cu 100.000, Buzelan cu 150.000, după care au refuzat orice plată. A fost făcut un proces verbal, i-au sunat pe toți, au venit doar doi dintre ei și au spus că au refuzat să plătească. Așa a ajuns Iftimoaie proprietar, fără să plătească un leu. La un contract în rate trebuiau puși pe o posesie și să li se dea drept de intabulare când făceau dovada plății finale. Așa deveneau proprietari de drept și de fapt, dar ei au crezut că păcălesc banca la care s-au dus, să pună gaj proprietatea pe care n-au achitat-o, ca ei să plece cu 1,5 milioane de euro, noi să rămânem în stradă și banca să rămână cu proprietatea. Toți 3 au recunoscut, separat, că asta vroiau să facă, să pună gaj proprietatea la bancă”, ne-a declarat Daniela Sgârcitu, fiica proprietarei imobilului tranzacționat și moștenitoarea de drept.

Notarul Coste s-a spălat pe mâini după ce a întocmit un contract pe genunchi

Contractul de vânzare cumpărare încheiat la notarul Coste Ștefan, nu conținea nicio clauză asiguratorie care se acopere vânzătorul în astfel de situații. Ba mai mult decât atât, în cazul unui litigiu, notarul este exonerat de orice răspundere.

În cazul unui litigiu, evacuare sau alte neînțelegeri, care rezultă din reaua credință a părților, sau din declarații false, renunțăm la mijloacele de atac împotriva notarului public care a autentificat prezentul contract, și nu vom formula nici un fel de pretenție față de acesta”, sună clauza băgată cu intenție în contract.

Totodată, prin contractul de vânzare cumpărare se stipulează expres faptul că “cumpărătorii intră de drept în stăpânirea imobilului vândut din momentul autentificării prezentului contract și de fapt la data stingerii dreptului de abitație și a privilegiului rest de preț. Cumpărătorii nu vor putea înstrăina imobilul fără dovada achitării integrale a prețului”.

Practic, cei 3 cumpărători sunt făcuți proprietari de drept, dar nu și de fapt, asupra unui imobil evaluat la peste 2,5 milioane de euro, pentru care plătiseră doar  250 mii euro din jumătate de million de euro.

Intră în scenă escrocul Tufeanu

Bogdan Tufeanu

La câțiva ani de la întocmirea contractului de vânzare cumpărare, în urma decesului Iuliei Juncu, Daniela Sgârcitu și fratele acesteia moștenesc privilegiul drept de preț pentru suma de 300 mii euro și respectiv drept de abitație cu interdicția înstrăinării imobilului din strada Nicu Gane nr. 17.

În 2010, mama mea moare. În 2016, moare și tatăl meu. Se face un certificat de moștenire care este trecut în cartea funciară. De aici încep problemele.

Prima executare s-a făcut la Tufeanu. S-a făcut o ìncadrare greșită, solicitându-se recuperarea creanței, ori eu nu aveam nicio creanță, mama o avea. Conform legii, eu, împreună cu fratele meu, am moștenit acest privilegiu de preț, cu interdicția de a înstrăina această proprietate. La Tufeanu s-a făcut încadrarea greșită, cu intenție, și bineînțeles că am pierdut. În dosar, pe o notă a lui Tufeanu, în actele care mi le-a dat înapoi, este menționat faptul că îi cere lui Alexa Mitriță părerea dacă ei sunt în devălmășie, condiție în care se face executarea părților. Orice cerere de executare se face in sala de consiliu, fără citirea actelor. Dosarul merge la Iovu, celălalt executor, care îmi face trei dosare pentru executare. Unul la Iași pentru Mitriță, unul la Bucuresti pentru Buzelan, si unul la Moinești pentru Iftimoaie. Chiar dacă nu are competență. La Moinești, judecătoarea care a judecat cazul a fost colegă cu Iftimoaiei la Rotary Club si l-a împroprietărit cu o treime din casă. Așa am pierdut toate trei executările, la București, Iași și Moinești. Am întâmpinat foarte mari greutăți din partea avocaților pentru că, atunci când vedeau numele lui Mitriță sau Iftimioaie, știau ce antecedente au și nu voiau să se bage pe dosar ”, susține Daniela Sgârcitu.

Imobilul vandalizat în timpul evacuării

Între timp, Alexa  Livia îl execută pe Alexa Mitriță și, printr-un partaj fictiv, își arogă dreptul de a intra pe acest teren de peste 1.000 mp. Ceilalți doi cumpărători aveau prescrisă orice acțiune vizavi de acest imobil.

S-au făcut niște licitații despre care nu știu nimic,  deoarece ni s-a refuzat tot timpul să ne uităm în acte, în condițiile în care eu și fratele meu suntem moștenitori de drept care avem de recuperat un privilegiu rest de plată care este imprescriptibil. La un moment dat, apare în scenă Tufeanu care prima oară s-a înființat la poartă cu Alexa Mitriță, ca să ne anunțe că vom fi evacuați, fără să ne spună în ce temei”, ne spune Daniela Sgârcitu.

După aproape 6 decenii de locuire neîntreruptă în imobilul din strada Nicu Gane, aceasta, împreună cu soțul, fiul, nora și nepoata minoră se pomenește executată și aruncată în stradă, în ciuda unui privilegiu consfințit prin lege.

Într-o dimineață, familia Sgârcitu s-a pomenit la poartă cu executorul judecătoresc Bogdan Tufeanu, însoțit de Lidia Alexa și de o dubă cu jandami, pentru evacuarea din imobil.

Nu ni s-a prezentat nicio hârtie care să stea la baza acestei acțiuni. Au intrat în casă și au început să devasteze tâmplăria de lemn de la uși și de la geamuri, pe care pur și simplu le-au smuls. Când au intrat în casă au distrus mobila,  au călcat toate lucrurile în picioare… Dacă intrau hoții în casă și nu rămânea casa în halul ăsta. Ne-au lăsat o oră să ne strângem niște lucruri după care au devastat tot. Au scos parte din lucruri și le-au aruncat în stradă, care cum a trecut s-a servit din ele. Au băgat în curte două dubițe, dintre care una cu număr de Italia, și acolo au făcut selecția de lucruri. Au spus că sunt bunuri abandonate. O parte dintre lucrurile noastre au fost aruncate pe un teren din Tomești, despre care ulterior am aflat că este al lui Alexa Mitriță. O mașină a fost încărcată numai cu echipamente, o betonieră și scule profesionale nou-nouțe,  care au costat peste 60 mii euro,  pe care le cumpărasem pentru repararea casei”, ne-a declarat Dan Sgârcitu, ginerele defunctei Iulia Juncu.

Jandarmii au supervizat jaful și au omorât câinele familiei

Sub această umbrelă a evacuării, în fapt o infracțiune efectuată cu largul sprijin al Jandarmeriei, soților Sgârcitu li s-au furat unelte de zeci de mii de euro, calculatoare, laptopuri, aparatură electronică, aparatură casnică, bijuterii sau opere de artă.

Telefonul meu de serviciu l-am văzut la unu care ieșea pe poartă. Mi-a dispărut inclusiv geanta cu acte. Tot mobilierul a fost sfărmat și aruncat pe acel teren din Tomești , iar lucruile de valoare ne-au fost încărcate în dube și furate. Au intrat peste noi în casă, ne-au evacuat și “au considerat” că toate lucrurile noastre din casă au fost abandonate sau au fost “fără valoare economică”. Nu s-a făcut niciun proces verbal de ridicare înspre a fi depozitate undeva de unde să ni le putem recupera, ci ne-au distrus și furat tot ce am adunat o viață, pe față, sub protecția jandarmilor. Au dispărut enorm de multe lucruri. Soției i-au dispărut bijuteriile, mie ceasurile elvețiene  de câteva mii de euro. Tablourile foarte vechi, o parte au fost distruse. Bun, ne-au evacuat pe noi din locuință, dar de ce ne-au distrus și furat bunurile? Peste acestea, jandarmii și oamenii executorului au dat dovadă de o cruzime fără margini. Ne-au băgat pisica în magazie și au bătut ușa în cuie. Am avut un câine căruia unul dintre jandarmi i-a dat cu sprayul paralizant în față pentru simplul fapt că lătra. În jumătate de oră, câinele a murit. Tot un jandarm  a amenințat-o pe soție că o leagă de copac dacă îndrăznește să ia vreun lucru”, a spus Dan Sgârcitu.

“Evacuatul” din acte se plimbă prin curte, moștenitorii de fapt dorm în mașini, în stradă

Pentru ca bătaia de joc a lui Tufeanu și acoliților lui să fie maximă, în procesul verbal de evacuare din 30 mai 2024, acțiunea de evacuare s-a făcut împotriva debitorului Alexa Mitriță (n.r. implicat într-un celebru dosar de corupție privind domeniul regal din Broșteni-Suceava, deținut anterior de Principele Nicolae ), unul dintre cumpărătorii de rea credință ai imobilului. Potrivit aceluiași proces verbal,  după evacuarea lui Alexa Mitriță, imobilul urma să fie predat creditoarei Alexa Ligia, soția lui Mitriță față de care s-a pronunțat un divorț fictiv, doar pentru a reuși un artificiu juridic, o mânărie sau o escrocherie pe românește,  prin care să pună mâna pe imobilul de strada Nicu Gane nr. 17. Ei bine, în locul lui Alexa Mitriță, care nu a locuit niciodată la acea adresă și, pe cale de consecință nu avea niciun bun în acel imobil, a fost evacuată întreaga familie Sgârcitu, în calitate de …terți.

Tufeanu mă punea pe mine să semnez la debitor. Apoi, noi nu suntem terți, ci suntem moștenitori. A fost cea mai mare bătaie de joc a acestui nenorocit de executor. Chiar dacă ne evacua legal, trebuia să facă un proces verbal de inventariere și să depoziteze lucrurile undeva, în vederea conservării lor, de unde să le putem ridica în bune condiții”, a precizat Daniela Sgârcitu.

Chiar în seara evacuării familiei Sgârcitu, aceștia observă mișcare în curte. La o privire mai atentă își dau seama de faptul că în curtea lor era nimeni altul decât “evacuatul” Alexa Mitriță, care monta camere de supraveghere. Familia Sgârcitu sună la 112 , iar la identificarea lui Mitriță, de către echipajul sosit la fața locului, acesta își declină calitatea de ….proprietar. Brusc, evacuatul care nu era de față la momentul evacuării, apare în carne și oase în calitate de proprietar care montează camere de supraveghere pentru a-și proteja proprietatea e pe care tocmai fusese evacuat în acte. Noaptea minții și suprema dovadă a unei escrocherii cu multe ramificații.

”M-a trimis fosta soție, ba nu, actuala soție…Mi-a dat ea cheile să intru”, se bâlbâia Alexa. Păi de unde avea ea cheile, în condițiile în care în procesul verbal se menționează că acele chei sunt la administratorul de sechestru Lazar Iulian, desemnat de către executorul Tufeanu? Despre ce vorbim? Despre o suveică, o mare găselniță. Toată treaba asta a fost făcută să ne fure lucrurile, să le distrugă, să facă o casă nelocuibilă, ca să nu ne mai întoarcem aici”, a spus Dan Sgârcitu.

De câteva săptămâni de zile, familia Sgârcitu locuiește în două mașini parcate în stradă, în fața a ceea ce cândva le-a fost casă, un imobil fără geamuri și uși, golită de orice urmă de viață. Mai speră ca măcar dintr-o magazine în care nu au intrat vandalii executorului Tufeanu, să-și mai poată recupera niscai lucruri dar, înainte de toate, ultima speranță le rămâne dreptatea pe care o vor câștiga-o poate cu ajutorul unui avocați integri,la Înalta Curte sau la Haga, căci la Iași, Justiția pare a fi controlată de o haită de animale care sfâșâie fără scrupule din vulnerabiltățile oamenilor.

4.2 5 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments