TUIASI oferă anual, din venituri proprii și cu sprijinul sponsorilor, burse de 1 milion de lei pentru studenții universității

0
24

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) oferă în permanență studenților, din fonduri proprii sau cu sprijinul sponsorilor, burse și recompense financiare pentru activitățile curriculare, extracuriculare și implicarea activă în comunitatea TUIASI. Doar pentru activități de internship, în diferitele structuri ale universității, de la prorectorate la cantină, TUIASI oferă anual burse în valoare de aproximativ 350.000 de lei. Iar partenerii TUIASI au oferit, în 2022 și 2023, burse pentru studenții universității în valoare de 645.000 de lei consolidând astfel rețeaua de suport financiar și profesional dedicată formării viitoarelor generații de ingineri.

„TUIAȘI oferă studenților săi o paletă foarte diversificată de burse, premii, diferite forme de sprijin, care recompensează financiar activitatea curriculară sau extracurriculară. În ultimii doi ani, bursele de studiu și bursele sociale au însumat peste 60 milioane de lei, sumă provenită doar prin finanțarea instituțională. Iar valoarea burselor primite de la partenerii universității crește de la an la an, simultan cu mărirea interesului zonei economice pentru absolvenții studiilor tehnice. În același timp, numeroși studenți sunt implicați în proiectele derulate de către universitate, fie din Fondul de Dezvoltare Instituțională, cu parteneri economici sau cu Ministerele Educației și cel al Cercetării. Pentru aceștia, valoarea burselor numai în ultimul an a depășit 1 milion de lei”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Politehnicii ieșene.

Conform datelor centralizate la nivelul universității, studenții și-au suplimentat în ultimii doi ani veniturile prin premii obținute la diferite competiții naționale și internaționale. Doar aici au fost înregistrate câștiguri de peste 450.000 de lei în 2022 și 2023. Pentru a participa la aceste concursuri, dar și pentru diferite alte activități cum ar fi promovarea universității sau dezvoltarea personală a tinerilor înmatriculați la TUIASI, universitatea a acoperit cheltuieli de deplasare, cazare, logistică, desfășurări de evenimente sau taxe de participare în valoare de 815.000 de lei în ultimii doi ani.

„Consider că aceste cifre subliniază în mod clar faptul că universitatea își propune să fie un partener activ în sprijinul dezvoltării profesionale și personale a studenților noștri. Ne dorim să îi atragem și să îi susținem pe studenți să participe în activități cât mai diverse, care să le formeze deprinderi și o educație generală mult mai largă decât cea care se obține doar în amfiteatre sau laboratoare. Vrem ca studenții noștri să știe că există multiple posibilități de a obține susținerea financiară din partea universității sau a partenerilor noștri, susținere care să recunoască activitatea și meritele studenților într-unul sau mai multe domenii. Deși poate că nu este ușor să te implici simultan în mai multe activități, uneori destul de diferite, și să reușești să le duci pe toate cu bine la capăt, există posibilitatea cumulării mai multor astfel de burse sau premii, ceea ce face mai atractivă competițiile pentru accesarea burselor sau premiilor”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentAu inceput lucrarile la prima pistă cu destinație militară construită în România, după 1990
Articolul următorVisul oricărui copil orfan ori sărman. Cu 595 de lei pentru o săptămână, 85 de lei pentru o zi sau 20 de lei pentru o masă în tabără ș𝐢 𝐭𝐮 𝐩𝐨𝐭̦𝐢 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚 𝐮𝐧 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐦𝐚𝐫𝐞
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments