Cântăreţul de muzică populară Aurică Totolici, arestat pentru pedofilie. Și-ar fi ademenit victimele la cursurile de canto pe care le preda

0
235

Un cântăreţ de muzică populară, fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos a fost arestat pentru că ar fi molestat cel puţin doi adolescenţi. Este vorba chiar despre tineri pe care-i învăţa să cânte şi le preda cursuri de canto. Cântăreţul a primit deja mandat de arestare pentru 30 de zile. Anchetatorii au primit o sesizare de la părintele unui copil, care, la rândul lui lua lecţii de canto împreună cu interpretul de muzică populară Aurică Totolici, din Galaţi. Astfel, oamenii legii au demarat cercetările, au strâns probe, au audiat mai multe persoane şi au reuşit să pună povestea cap la cap.Aurică Totolici ar fi întreţinut relaţii sexuale cu doi băieţi minori

Mai exact, din septembrie anul trecut şi până în iulie anul acesta, în urmă cu câteva zile, cântăreţul de muzică populară Aurică Totolici ar fi întreţinut relaţii sexuale cu doi băieţi minori. Au fost strânse toate dovezile, după care anchetatorii au decis să meargă să-l ridice pentru audieri. Când au ajuns la locuinţa artistului, acesta a refuzat să deschidă uşa, motiv pentru care poliţiştii au fost nevoiţi să o spargă şi să intre peste el în casă, după care a fost ridicat şi dus la audieri.Luni seara, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Se face anchetă în continuare, mai ales că, potrivit procurorilor, ar putea fi mult mai multe victime ale interpretului.

Cercetările sunt în plină desfăşurare.

Aurică Totolici a fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos timp de peste 20 de ani. Era membru, solist vocal, în Ansamblul „Doina Covurluiului” şi a ieşit la pensie în urmă cu câteva luni.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments