Ce trebuie sa stie candidații la concursul de admitere de la UMF Iași din acest an

0
179

Duminică, 21 iulie, cei 1738 de candidați la concursul de admitere organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, sesiunea iulie 2024, pentru specializările Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Bioinginerie și Asistență medicală generală, vor susține testul grilă cu durata de 3 ore (între 10:00 – 13:00). Ocuparea locurilor în săli se desfășoară în intervalul orar 8.30 – 9.30.

Repartiția candidaților în cele 35 de săli și amfiteatre, atât ale UMF Iași, cât și ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și ale Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, a fost deja publicată pe site-ul Universității.

Ce reguli trebuie să respecte candidații în ziua concursului

La intrarea în sala de concurs candidații se vor legitima şefului de sală cu:

  • actul de identitate pe care candidatul l-a depus online, la înscriere;

– buletinul/cartea de identitate sau paşaportul, document care trebuie să fie în termen de valabilitate; cei fără un astfel de document valabil nu vor fi primiţi în sala de concurs;

  • legitimaţia de concurs;
  • certificat de naştere şi căsătorie pentru candidatele căsătorite sau documentul doveditor schimbării numelui din alte motive.

Accesul candidaților în sala de concurs se realizează până la ora 09:30.

Candidaţii care nu sunt prezenţi în sală în momentul desigilării coletelor care conţin caietele cu întrebări își pierd dreptul de a participa la concurs.

Candidaţii vor fi primiți în sală în ordinea crescătoare din catalogul sălii de concurs afişat. Fiecare candidat se va așeza la locul indicat de autocolantul lipit pe banca în care își găsește înscrisă identitatea (codul).

Candidații nu au voie să schimbe locurile între ei.

În timpul concursului, candidaţii nu au voie să consulte nici un fel de materiale, să comunice verbal sau scris cu ceilalţi candidaţi, să copieze sau să aibă asupra lor aparatură electronică de comunicare.

Candidaţii îşi vor strânge părul astfel încât urechile să fie vizibile, iar cei ce poartă proteze auditive sunt rugaţi să le scoată pe perioada celor trei ore de concurs, pentru a se evita suspiciunea de transmitere radioreceptie.

Candidatele care din motive obiective (medicale, culturale etc) poartă capul acoperit vor fi însoțite de o supraveghetoare la grupul sanitar pentru a se confirma lipsa aparaturii de comunicare.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments