Dosar penal DNA: un fals general SRI a imprumutat doi politisti cu peste 100.000 euro. Unul este comisar sef si a dorit sa dea inregistrari audio in locul banilor

0
149

Dosarul penal la DNA in care afaceristul Dan Constantin Grigoriu, care era prezentat pe vremuri drept „general SRI”, a denuntat un comisar sef de politie din Vrancea pentru ca i-a imprumutat bani, iar acesta a dorit in schimb sa ii dea inregistrari cu un alt afacerist din Vrancea, implicat in afaceri dubioase.

Comisarul sef este Andrica Marius Coriolan. Celalalt politist caruia Grigoriu i-a imprumutat bani este Rosca Nicolae. Andrica a dorit apoi ca, in locul banilor, sa ii dea lui Grigoriu inregistrari cu Daniel Emil Von Hillebrandt, un focsanean trimis in judecata de procurorii vranceni pentru escrocherii cu masini de lux si imobiliare.„La data de 15.04.2024, in evidentele Sectiei de Combatere a Coruptiei din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, a fost inregistrat denuntul formulat de numitul Grigoriu Constantin Dan.

Sintetic, din actul de sesizare reiese faptul ca Grigoriu Constantin Dan, la insistentele comisarului sef de politie Andrica Marius Coriolan, i-a imprumutat acestuia suma de 56.000 euro, iar prietenului sau, Rosca Nicolae, despre care a afirmat ca este un fost politist iesit la pensie, foarte serios, suma de 65.000 euro.

Din suma totala de 121.000 euro, denuntatorul si-a recuperat doar 20.000 euro de la Andrica Marius Coriolan, ramanand sa isi recupereze o diferenta de 101.000 euro.

Din denuntul formulat reiese si faptul ca acestia incearca, in contul sumei de bani pe care o au de returnat, sa ii dea numitului Grigoriu Constantin Dan diverse terenuri care nu sunt inregistrate la O.C.P.I.

Tot din actul de sesizare reiese faptul ca numitul Andrica Marius Coriolan s-a oferit sa il ajute pe denuntator si sa il intercepteze pe Von Hillebrandt Daniel-Emil, fara ca denuntatorul sa inainteze vreo plangere in acest sens, punandu-i la dispozitie, cu o saptamana inainte de depunerea denuntului, convorbirile telefonice rezultate in urma punerii in aplicare a unor mandate de supraveghere tehnica privindu-l pe Von Hillebrandt Daniel-Emil.

(…) Prin ordonanta nr. 53/1/P/2024, emisa de organul de urmarire penala din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei la data de 22.07.2024, s-au dispus urmatoarele:

Extinderea urmaririi penale ‘in rem’ cu privire la comiterea urmatoarelor infractiuni:

1.1 Fapta numitului ANDRICA MARIUS CORIOLAN, care, in calitate de ofiter de politie (comisar sef de politie) in cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane – Directia de combatere a criminalitatii organizate, Brigada de combatere a criminalitatii organizate Bucuresti, Serviciul de combatere a criminalitatii organizate Ilfov, fiind delegat sa efectueze cercetari in dosarul, la data de 23.04.2024, in scopul obtinerii de foloase necuvenite pentru martorul-denuntator GRIGORIU CONSTANTIN-DAN (colaborator cu identitate reala in prezenta cauza), constand in inregistrari ale discutiilor purtate de numitul VON HILLEBRANDT DANIEL-EMIL cu terte persoane, i-a permis accesul martorului-denuntator la informatii ce nu sunt destinate publicitatii in sensul in care i-a inmanat acestuia un hard disk continand inregistrari audio ale convorbirilor telefonice purtate de numitul VON HILLEBRANDT DANIEL-EMIL cu terte persoane, inregistrari rezultate in urma unor activitati de supraveghere tehnica desfasurate in dosarul penal nr. 629/19/P/2024, constituie infractiunea prev. de art. 12 alin. 1 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000;

1.2 Fapta numitului ANDRICA MARIUS CORIOLAN, care, in calitate de ofiter de politie (comisar sef de politie) in cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane – Directia de combatere a criminalitatii organizate, Brigada de combatere a criminalitatii organizate Bucuresti, Serviciul de combatere a criminalitatii organizate Ilfov, fiind delegat sa efectueze cercetari in dosarul nr. 629/19/P/2024, instrumentat de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura centrala, la data de 06.06.2024, in scopul obtinerii de foloase necuvenite pentru martorul-denuntator GRIGORIU CONSTANTIN-DAN (colaborator cu identitate reala in prezenta cauza), constand in inregistrari ale discutiilor purtate de numitul VON HILLEBRANDT DANIEL-EMIL cu terte persoane, i-a permis accesul martorului-denuntator la informatii ce nu sunt destinate publicitatii in sensul in care i-a inmanat acestuia un hard disk continand inregistrari audio ale convorbirilor telefonice purtate de numitul VON HILLEBRANDT DANIEL-EMIL cu terte persoane, inregistrari rezultate in urma unor activitati de supraveghere tehnica desfasurate in dosarul penal nr. 629/19/P/2024, constituie infractiunea prev. de art. 12 alin. 1 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000”, se arata in referatul DNA.

Dan Constantin Grigoriu a fost prezentat deseori in presa ca fiind „general SRI”, arata Curentul. Grigoriu nu era niciun fel de general, pentru ca, in conformitate cu art.45 din Legea 80/1995, inaintarea in gradele de general si amiral in activitate si in rezerva, in timp de pace si in timp de razboi, se face prin decret al Presedintelui Romaniei. In Monitorul Oficial nu exista niciun decret de inaintare la gradul de general al lui Dan Grigoriu.

De altfel nici nu avea cand sa devina general Grigoriu pentru ca incepand cu anul 1995 a tot fost implicat in diverse dosare penale pentru infractiuni economice, fiind chiar si arestat preventiv ultima oara pentru unsprezece luni in anul 2002. De altfel, in rechizitorii, Grigoriu este prezentat de procurori ca fiind cu „stagiul militar nesatisfacut”.

Numele lui Dan Constantin Grigoriu a aparut pentru prima data in spatiul public in anii ’90, atunci cand, potrivit presei vremii, ar fi fost arestat, la varsta de 32 de ani, pentru contrabanda de motorina, in „Afacerea Jimbolia“ (1994-1995). Grigoriu a fost implicat si in devalizarea Bancorex, judecatorii din Vrancea obligandu-i in 2008, „pe inculpatii Albu Radu (fost director Bancorex Focsani – n.a.) si Dan Constantin Grigoriu, in solidar, la despagubiri civile in suma de 1.204.894,27 USD catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucuresti“, pentru un credit ilegal, in valoare de un milion de dolari, luat de falsul general. Pedepsele aplicate in dosar s-au constatat a fi gratiate colectiv printr-o lege votata de majoritatea PSD in 2002.

In ianuarie 2002, Grigoriu a fost arestat din nou preventiv in dosarul Tracia-Asesoft, unde a fost judecat alaturi de Sebastian Ghita timp de 14 ani pentru inselaciune si asociere in vederea savarsirii de infractiuni si, desi nu a mai putut fi condamnat, intervenind prescriptia, instanta a decis sa-l oblige pe falsul general SRI la plata catre ANAF a sumei de „1.730.951,10 lei noi, la care se adauga obligatiile fiscale accesorii calculate de la data scadentei obligatiei si pana la data platii efective, in solidar cu alti inculpati”.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentA murit Mihai Caraman, faimos spion roman care a penetrat NATO. Petre Roman l-a facut sef al SIE
Articolul următorGeorge Simion vrea să fie în formă pentru Cotroceni: ține o cură de naivitate și prostie românească
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments