Cei șapte elevi din Județul Iași care au reuşit să obţină nota maximă la Evaluarea Naţională și cei trei absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat au fost premiați joi, 18 iulie 2024, în cadrul unei festivităţi tradiționale organizate de Primăria Municipiului Iași în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași.
Absolvenții cu media 10 au primit premii în bani (1.000 de lei pentru Evaluarea Națională, 2.000 de lei pentru Bacalaureat), alături de cărți, diplome și coronițele pe care le merită. De asemenea, au fost recompensați, simbolic, și profesorii disciplinelor de examen și directorii unităților școlare.
La Evaluarea Națională, grație celor șapte medii generale de 10 din cele 65 obținute la nivel național, Județul Iași este pe primul loc în țară. Din cei șapte „zeciști”, doi sunt de la Colegiul Național, doi de la Colegiul „Emil Racoviță”, tot doi de la Școala Gimnazială EuroEd și unul de la Colegiul „Richard Wurmbrand”.
Elevii de 10 ai Iașului au fost premiați de către Primăria Iași
Și la Bacalaureat Județul Iași se află în top, cu trei medii de 10 din cele 39 obținute la nivel național, pe primul loc în țară, exceptând Capitala. Din cei trei „zeciști”, unul este de la Colegiul Național, unul de la Colegiul „Richard Wurmbrand” și unul de la Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul”.
„Întotdeauna este o mare bucurie să mă aflu printre elevii de nota 10 ai Iașului și printre dascălii lor minunați!
Iașul este capitala școlilor excepționale care dau țării, an de an, armate de tineri foarte bine pregătiți. Ce bine ar fi dacă toți acești tineri ar rămâne la Iași pentru a contribui la bunăstarea comunității noastre, dar, indiferent unde îi vor purta în viitor pașii, noi sperăm să nu uite niciodată că au fost formați ca oameni mari aici, în Capitala Moldovei!
Și în acest an Iașul a fost în topul național, ceea ce ne face mândri, dar ne și obligă. Angajamentul meu este ferm și neschimbat: ca primar, voi fi mereu alături de școala ieșeană, pe care o voi ajuta din toate puterile mele!
Dragi elevi, dorința mea este ca voi, elevii de 10, să reprezentați elita României de mâine! Să îi fiți viitorii savanți, viitorii artiști, viitorii laureați ai Premiul Nobel, dar și – de ce nu? – viitorii oameni politici! Dar mai ales îmi doresc să fiți motoarele schimbării! Dați dovadă de curajul de a schimba tot ce nu vă place în jur! Inteligența și competențele voastre vor fi întotdeauna mai puternice decât orice obstacol.
Comportați-vă așa cum v-ați dori să se comporte conducătorii de azi ai României! Fiți înțelepți, cinstiți și patrioți! O societate sănătoasă, dinamică, încrezătoare în forțele ei, se clădește pe o generație tânără, bine pregătită profesional. Dragi elevi, țineți minte că educația este singura noblețe care contează!
Dragi părinți, nu uitați că educația începe acasă!
Dragi profesori, continuați să aduceți la lumină tot ce este mai bun dintr-un om!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
„Ca profesor de istorie, îmi aduc aminte că din tranșee Napoleon Bonaparte le transmitea soldaților că «victoria aparține celor perseverenți». Voi ați fost perseverenți prin «tranșeele» școlilor pe care le reprezentați. Ați devenit victorioși, ați scris o nouă filă de istorie pentru școala ieșeană!
Ca să se întâmple aceste lucruri frumoase la Iași, este nevoie de suflet, este nevoie de investiții și este nevoie de oameni care să iubească școala. Și oamenii care iubesc școala sunt în această sală. A doua componentă este familia. Dacă familia nu ar fi implicată, nu am putea vorbi de aceste rezultate. O a treia componentă ține de dăruirea profesorilor din școlile noastre. Dacă acești oameni nu ar fi pus suflet la școală, nu ne-am fi întâlnit astăzi să sărbătorim excelența.
Vă dorim să mergeți să studiați în cele mai bune licee și la cele mai bune universități și, după ce veți fi acumulat tot ceea ce trebuie, să reveniți acasă, pentru că Iașul are nevoie de tineri ca voi, iar țara noastră are nevoie de români adevărați”, a spus Florentin Traian Ciobotaru, inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Iași.
Lista elevilor care au obținut media generală 10 la examenele naționale:
EVALUAREA NAȚIONALĂ
1. lasmina-Georgiana-Ema Ciocan
Colegiul Național
Director: Elena Calistru
Limba și literatura română: Dorina Apetrei
Matematică: Gabriel Popa
2.Ștefan-Constantin Harnagea
Colegiul Național
Director: Elena Calistru
Limba și literatura română: Dorina Apetrei
Matematică: Gabriel Popa
3.Bianca-Gabriela Luchian
Colegiul Național „Emil Racoviță”
Director: Mihaela Pîrpîlă-Gotcu
Limba și literatura română: Mihaela Vlioncu
Matematică: Leon Pițu
4. Maria-Teodora Zosin
Colegiul Național „Emil Racoviță”
Director: Mihaela Pîrpîlă-Gotcu
Limba și literatura română: Irina Nechifor
Matematică: Bogdan Gabriel Bârzoi
5. Ioana Bușaga
Școala Gimnazială EuroEd
Director: Carmen Mădălina Antoniță
Limba și literatura română: Lucreția Pascariu
Matematică: Marius Pașa
6. Antonia Florentina Leon
Școala Gimnazială EuroEd
Director: Carmen Mădălina Antoniță
Limba și literatura română: Lucreția Pascariu
Matematică: Marius Pașa
7. Daria Ioana Crăciun
Colegiul „Richard Wurmbrand”
Director: Cristian Lucaci
Limba și literatura română: Silvia-Brândușa Chelariu
Matematică: Domnica Maciuc
BACALAUREAT
1. Mara-Karina Ionescu
Colegiul Național
Director: Elena Calistru
Limba și literatura română: Mihaela Cobzaru
Matematică: Gabriel Popa
Fizică: Anda Oatu
2. Ilinca Floroiu
Colegiul „Richard Wurmbrand”
Director: Cristian Lucaci
Limba și literatura română: Silvia-Brândușa Chelariu
Istorie: Lavinia-Lidia Termen
Geografie: Alexandra-Georgiana Vornicu
3. Ruxandra-Maria Galan
Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul”
Director: Adrian Timofti
Limba și literatura română: Alina Andrei
Matematică: Cristina Speranța Ferghete
Biologie: Adriana Preotu