Inca doua transplanturi renale realizate cu succes de medicii de la Spitalul „Dr.C.I.Parhon” din Iasi

0
41

Un cadru medical aflat în moarte cerebrală a salvat doi bărbaţi care făceau dializă, după ce familia acestuia a fost de acord cu donarea rinichilor. Intervenţiile chirugicale au avut loc în weekend, la Centrul Regional de Transplant Renal din Iaşi, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr.C.I.Parhon”, conf. univ. dr. Ionuţ Nistor.

Potrivit acestuia, beneficiarii sunt doi bărbaţi – unul din Oneşti, judeţul Bacău, în vârstă de 47 de ani, iar celălalt în vârstă de 55 de ani, din judeţul Neamţ, care avea o boală genetică moştenită şi se afla în program de dializă de doi ani.

„Ambii pacienţi sunt în Secţia de Transplant şi post operator se recuperează foarte bine”, a spus Ionuţ Nistor.

Aceste două intervenţii de transplant nu ar fi fost posibile dacă familia donatorului, un cadru medical aflat în moarte cerebrală la Spitalul din Moineşti, judeţul Bacău, nu ar fi fost de acord.

Potrivit statisticilor unităţii medicale, de la începutul anului au fost făcute 23 de intervenţii de transplant, 8 dintre ele fiind de la donatori vii.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentExtraordinara sagă a unei țărăncuțe moldovence care a ajuns divă meleardară în frumosul munțipiu
Articolul următorCFR a introdus doua linii de tren metropolitan
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments