Primăria caută proiectant pentru un drum nou spre Aeroport

0
69
Primăria Municipiului Iași continuă demersurile pentru proiectarea, apoi construirea unui nou drum spre Aeroportul Internațional Iași.
Până pe 19 iulie 2024 municipalitatea așteaptă oferte la o licitație pentru proiectarea noii căi de acces. Prevederea financiară a procedurii este de 226.000 lei fără TVA. În cel mult trei luni de la încheierea contractului firma câștigătoare va trebui să realizeze o documentație care va include, printre altele, studiul topografic, studiul geotehnic, expertiza tehnică pentru drumul amenajat, documentele pentru obținerea avizelor, studiul de fezabilitate cu elemente DALI etc.
Traseul propus pornește din strada Aurel Vlaicu, urmează traseul străzii Holboca, strada Aeroportului, drumul de exploatare adiacent RA Aeroportul laşi și Aerostar SA și se încheie în drumul Aeroportului, utilizat în prezent ca și cale principală de acces către aerogară.
Strada Aeroportului este amplasată în zona de versant și asigură legătura între strada Aurel Vlaicu și RA Aeroportul Iași. Proiectantul va studia tronsonul de stradă cuprins între Unitatea Militară – Cazarma 568 și poarta de acces a RA Aeroportul Iași, în lungime de aproximativ 600 de metri, și tronsonul nou, neamenajat, în lungime de 1.020,5 metri.
 Strada Aeroportului, cu lungimea de circa 600 de metri și partea carosabilă de 6 metri lățime, are îmbrăcămintea rutieră într-o stare avansată de degradare. Traseul către Aeroportul Iași continuă cu un drum de exploatare din pământ, impracticabil, pe lungimea de 1.020,5 metri.
Terenul ocupat de traseul studiat se află parțial în domeniul public al Municipiului Iaşi, parțial în proprietatea Statului Român și administrarea Ministerului Apărării Naționale și parțial în proprietatea Consiliului Județean Iași.
În ședința din 9 mai 2024 Guvernul a adoptat o Hotărâre privind trecerea unui teren de 1.070 de metri pătrați din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al Municipiului Iași, în vederea proiectării străzii Aeroportului, în conformitate cu o Hotărâre a Consiliului Local adoptată în anul 2023. Predarea-preluarea părții din imobilul menționat se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Apărării Naționale și Municipiul Iași, iar municipalitatea va avea la dispoziție maxim cinci ani pentru a realiza investiția.
 După ce proiectantul va preda documentația contractată și după aprobarea scenariului optim din cadrul studiului de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici vor fi supuși votului Consiliului Local, iar bugetul local va fi rectificat în vederea organizării procedurii de realizare a proiectului tehnic și de execuție a lucrărilor.
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments