Primăria Municipiului Iași: Precizări privind Campionatul Mondial de Esports de la Iași

0
171
În legătură cu acuzațiile nefondate și speculațiile legate de organizarea Campionatului Mondial de Esports de la Iași facem următoarele precizări.
Primăria Municipiului Iași și Federația Internațională de Esports (IESF) au încheiat un acord de parteneriat pentru a putea organiza cea de-a 15-a ediție a Campionatului Mondial de Esports în perioada 24 august – 4 septembrie 2023.
Municipiul Iași a trecut printr-un proces de validare și licențiere în cadrul IESF, organism care are o adunare generală de 140 de țări, culminând cu anunțul oficial de primire a calității de oraș organizator din noiembrie 2021, în cadrul Campionatului din Eilat – Israel.
Cu aceeași structură de conducere și același regulament folosit în competiția din Municipiul Iași, IESF a organizat campionate de succes internațional în orașe precum Seul și Busan (Coreea de Sud), Jakarta și Bali (Indonezia), Baku (Azerbaidjan), Eilat (Israel) etc., evenimente cu mii de participanți, zeci de milioane de urmăritori și parteneri printre cei mai importanți jucători din industria globală de gaming și IT.
Consiliul Local al Municipiului Iași a votat în unanimitate organizarea acestui campionat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 358 din 17 noiembrie 2021. Potrivit acesteia, „Municipiul Iași va prevedea în bugetele anilor 2022 și 2023 sumele necesare organizării evenimentului” și a delegat Clubul Sportiv Municipal Iași 2020 „care în calitate de organizator va încheia toate documentele și actele juridice necesare organizării evenimentului în condiții de legalitate”.
Odată cu adoptarea bugetului general prin Hotărârea Consiliului Local nr. 2 / 2023, cât și prin alte hotărâri ale Consiliului Local, Municipiul Iași a alocat Clubului Sportiv Municipal Iași 2020 suma de 29.671.776 lei. Având în vedere contractul încheiat cu IESF, conform căruia trebuiau angajate anumite cheltuieli și în anul 2022, Municipiul Iași a alocat pentru organizarea Campionatului Mondial de Esports suma de 2.350.000 lei. Așadar, sumele au fost alocate de Consiliul Local înaintea organizării Campionatului de către Clubului Sportiv Municipal Iași 2020.
Întrucât, potrivit deciziei Consiliului Local, Clubul Sportiv Municipal Iași 2020 a avut „calitate de organizator” și „a încheiat toate documentele și actele juridice necesare organizării evenimentului”, Primăria Municipiului Iași nu a făcut nicio achiziție, nu a încheiat niciun contract și nu a făcut nicio plată pentru niciunul dintre agenții economici implicați în organizarea Campionatului.
„Ca instituție cu personalitate juridică, Clubul Sportiv Municipal Iași 2020 a făcut toate achizițiile, potrivit procedurilor proprii, contractele și plățile necesare organizării Campionatului Mondial de Esports.
Clubul Sportiv Municipal Iași 2020 nu a făcut decât plățile prevăzute în hotărârile de Consiliu Local menționate, de la licențiere, logistică, transport până la cheltuilile pentru cazarea și masa, de care au beneficiat toți sportivii.
În prezent suntem într-un proces de reconciliere cu Curtea de Conturi privind unele neclarități apărute în timpul controlului, aspect explicabil în condițiile în care vorbim de un subiect complex și nou, cu o organizare și mecansime specifice. Avem încredere că toate aspectele discutabile vor fi clarificate sau corectate și că se demonstra că organizarea Campionatului Mondial de Esports de la Iași s-a făcut în deplină legalitate”, a declarat Iustin Jalaboi, directorul Clubului Sportiv Municipal Iași 2020.
Campionatul Mondial de Esport a presupus un efort organizațional și logistic considerabil, implicând 700 de sportivi din 110 țări, 140 de delegați ai federațiilor naționale de Esports, 590 de tehnicieni pentru scene, broadcasting etc. și 550 de voluntari, din care 150 din afara Iașului.
Totodată, pe lângă vizibilitatea internațională considerabilă, organizarea Campionatului Mondial de Esports a generat ocuparea completă a tuturor camerelor de hotel din Iași pe durata evenimentului, crescând atât cifra de afaceri a industriei HORECA locale, cât și încasările la bugetul local.
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments