Polițiștii Secției 1 Poliție Galați au luat măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore, iar a doua zi, pe 27 iulie a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, față de doi bărbați, în vârstă de 33, respectiv 31 de ani, din Galați, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma probatoriului administrat în cauză, s-a stabilit că, în data de 20 iulie, în jurul orelor 21:30, cei doi bărbați, care se aflau în zona ușii de acces a unui magazin de pe strada Roșiori, din municipiul Galați, pe fondul unui conflict verbal avut în incinta spațiului comercial, cu un alt bărbat, de 27 de ani, din localitatea
Alexandru Ioan Cuza, județul Iași, l-ar fi agresat fizic pe acesta din urmă, provocând rănirea acestuia.
Bărbatul de 26 de ani a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri de specialitate.