Fotografiile cu vestiarul din Munchen sclipind de curățenie și scrisoarea de mulțumire lăsată de naționala de fotbal a României au devenit virale, așa cum s-a și dorit. Pentru că politica de PR a început să fie mult mai importantă decât performanța concretă. Nevoia de validare a românilor e o meteahnă tot mai manifestă în ultimul timp.
Complexul de inferioritate al românilor vizavi de străini nu e de ieri, de azi. Mereu am simțit nevoia să fim apreciați, lăudați, pupați pe frunte de marile națiuni ale lumii, în special din Europa și, desigur, de tătucul suprem, Statele Unite ale Americii. Să fim băgați în seamă chiar dacă nu făceam mare lucru pentru asta. Tot ce s-a făcut ca PR în jurul participării României la Campionatul European din Germania este un exemplu perfect în acest sens.
„Ne întoarcem acasă cu fruntea sus de la Euro 2024!” „Am pierdut un meci, dar ‘Generația de suflet’ a recâștigat dragostea pentru echipa națională”, „Această generație oferă mândrie”, titrau ziarele de sport din România după severa înfrângere cu Olanda și, implicit, eliminarea noastră din competiție. Mândrie, fruntea sus, dragoste! Jocul penibil nu mai contează. Importante au devenit sentimentele, efuziunile, euforia masochistă a învinsului. Totul învelit în strălucirea unei campanii de imagine dintre cele mai rupte de realitate, o campanie menită a masca marile deficiențe ale unei echipe naționale lipsite de o minimă coerență în maniera de joc.
Postarea făcută de UEFA pe Facebook despre gospodarii și civilizații jucători români care au făcut curat în vestiar a devenit un certificat de bună purtare pentru noi. Dacă până și UEFA ne-a lăudat, vă dați seama? Trăim același sentiment de mândrie ca atunci când suntem aplaudați de funcționarii UE de la Bruxelles. Nu contează că suntem amărâți și contabilizăm înfrângeri sonore, important e să fim mângâiați pe creștet de cineva de la vârful funcționărimii europene sau americane. Să ne admire străinătatea, să ne iubească Occidentul, să ne ofere această dulce anestezie menită a ne mai estompa din suferința complexului de inferioritate.
Din păcate, astfel de campanii de edulcorare a unor rezultate mediocre nu reprezintă altceva decât o autoamăgire cu consecințe negative pe termen lung. Iar astfel de pansamente de PR se aplică în toate domeniile. Nu contăm deloc în politica internațională, dar ce fericire că Donald Trump i-a dat o șapcă lui Iohannis la Casa Albă. Nu avem după ce bea apă, dar ce bucurie că NATO ne apreciază și ne trântește în bătătură cea mai mare bază militară din Europa. Totul făcut în spiritul acestei plăceri bolnăvicioase de a ne simți în grațiile străinătății.
Continuând în acest mod, lăsând specialiștii în marketing să creeze, să gândească și să acționeze mai mult decât o facem noi înșine pentru binele nostru și al țării, nu facem altceva decât să girăm o mare minciună, o formă fără fond, trezindu-ne la un moment dat că am devenit la fel de utili, de productivi și performanți ca o fabrică de împachetat fum.
