Cum se va face închirierea terenurilor publice? Sunt vizate căsuțele cu vânzare din Iași

0
36

Consiliul Local (CL) va aproba vineri un regulament în baza căruia vor fi organizate licitații pentru închirierea de terenuri din patrimoniul Iașului (public sau privat) în vederea amplasării de diverse structuri de vânzare. Demersul Primăriei vine la circa 4 ani de la o investigație pe temă a Consiliului Concurenței.

Fiecare anunț de licitație va trebui publicat în Monitorul Oficial și într-un ziar, cu cel puțin 20 de zile înainte de organizarea procedurii. Cei interesați să participe (persoane fizice sau juridice) vor trebui să îndeplinească anumite condiții de eligibilitate. O licitație este legal organizată dacă sunt depuse cel puțin două oferte, conform apix.

Care sunt condițiile pentru participarea la licitații

Potrivit regulamentului, orice persoană interesată trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să achite taxele de participare: 50 lei/caietul de sarcini, 0,5% din valoarea prețului de pornire a licitației (taxă de participare) și garanția de participare (contravaloarea a două chirii). Primele două taxe nu se restituie, iar garanția se rambursează ofertantului care pierde licitația
să depună un dosar complet la licitație, conform regulamentului
să nu aibă datorii la bugetul local sau bugetul de stat
să nu fi făcut obiectul unor proceduri de executare silită privind recuperarea unor sume având ca oobiect obligații fiscale către bugetul de stat sau bugetul local
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments