Detalii socante! Stenogramele de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”scot la iveală discuțiile uluitoare dintre cadrele medicale

0
156

Un nou scandal de proporții zguduie sistemul medical din România. În cursul zilei de miercuri, 7 august 2024, patru angajați ai Spitalului „Sfântul Pantelimon” au fost duși în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul București. În urma audierilor, două doctorițe au fost reținute sub acuzația de tentativă de omor, respectiv omor calificat. Stenogramele unor convorbiri dintre cadrele medicale ale spitalului bucureștean au scos la iveală însă noi detalii cutremurătoare.

Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București se află în centrul unui scandal uriaș. Tribunalul București anchetează dosarul ce vizează moartea a 17 pacienți internați în Secția Terapie Intensivă a spitalului bucureștean. În cadrul acestui dosar, patru angajați ai spitalului au fost duși miercuri la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.La finalul audierilor, două doctorițe au fost arestate pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor, respectiv omor calificat. În plus, o asistentă medicală acuzată de mărturie mincinoasă a fost plasată sub control judiciar.

În stenogramele unor convorbiri telefonice între Camelia Stamatoiu, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului „Sfântul Pantelimon” și o asistentă de la secția ATI se menționează că medicii aplicau ser fiziologic în loc de noradrenalină și că asistentele ajustau doza în funcție de vizitele de control. Acest lucru a dus la moartea a nu mai puțin de 20 de persoane în perioada 4-7 aprilie 2024.

În cadrul discuției directoarea întreabă despre cine a efectuat modificările, iar asistenta confirmă că medicii au hotărât totul. În plus, Camelia Stamatoiu a cerut în cadrul acestei convorbiri ca adevărul să fie spus, fără ca situația să fie mușamalizată.

 

Detalii uluitoare ies la iveală în cazul deceselor suspecte de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”

Stenograme:

Asistentă: Atât de mulți pacienți, ca să eliberăm, ca să aducem UPU… unul dintre ei a decedat….

Directoarea Camelia Stamatoiu: Și 20 sunt de joi până duminică?

Asistentă: Până sâmbătă dimineața au murit 20.

Directoare: Dar, la toți le-au făcut același lucru, cu Noradrenalina, le-a scăzut-o?

Asistentă: Ce v-am scris eu acolo, v-am redirecționat mesajele… în 6 patul 1, în 7 patul… la ăia la toți le-au modificat Nora (n.r. Noradrenalina).

Directoare: Și la alții le-a pus ser în loc de Nora?

Asistentă: La alții le-au pus ser fiziologic, în loc de Nora, da, exact.

Directoare: Dar, cine le făceau asta, medicul sau asistenta?

Asistentă: Medicul. Ne spunea dacă în foaie era trecut cu 20 sau cu 15 (n.r. Noradrenalina) și să meargă cu 1.

Directoare: Doamne fereşte! Iar asistentele ce ziceau?

Asistentă: Noi? Păi, cum să facem așa? Ei pleacă, noi iar le dăm (n.r. Noradrenalina) la 20.

Directoare: Asistentele nu comentează și ele?

Asistentă: Toată lumea comentează… Și pleacă medicul de lângă tine și tu iar îi dai la 20. Dar, dacă se învârte pe acolo… La mine s-a mai întâmplat și îmi ziceau: Ce faci, …? Păi, dacă scrieți în foaie (n.r. foaia de observație), îi las atâta… dar dacă nu scrieți în foaie, eu ce să fac? Eu mă duc la pușcărie degeaba? Dacă vine cineva? Se întâmplă de multe ori să ne pună să modificăm rata (n.r. la Noradrenalina), de exemplu, ei au dat pe 1. Când a venit ora de vizită de la 12.00 la 13.00, am dat-o înapoi, la 15, la 10, cu cât era la pacient (n.r. în foaia de observație). Că în familie sunt unii care se uită, nu știu ei despre ce e vorba, să vadă și ei ceva. Și nu ai de unde să știi cine vine și ce vede.

Directoare: Doamne ferește! Așa ceva… Doctorița Pompilian (n.r. șefa Secției ATI) știe de chestia asta?

Asistentă: Nu știu dacă știe, dar ce, ea nu s-a întrebat câți morți au fost? Nu cred că medicii nu discută între ei. Mi-e imposibil să cred.

Directoare: Doamne, ferește!

Asistentă: Ce, nu știm? Tocmai acum când au modificat și pe ștatul la …, care de abia a intrat ca asistentă la ATI, nu știu cât are, câteva luni… (neinteligibil) Zice: ‹…, eu am doi copii acasă›. Știu, și eu am unul. ‹Ce vor ăștia să facă?› Păi, vor să elibereze secția, nu vezi? Asta vor să facă.

Directoare: Doamne, ferește! Oricum, cum e scandalul ăsta cu…. în cazul în care se aude sau vine cineva peste voi, să spuneți adevărul, să nu le acoperiți!

Asistentă: Noi nu acoperim cu nimic… Dacă te cheamă, să nu spui, să spui că nu știi nimic… Păi, cum să spun că nu știu nimic? Din moment ce te cheamă undeva, nu?

Directoare: Nu, să nu mințiți, să spuneți adevărul

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments