Europol a distribuit o imagine cu pantalonii de la uniforma unui polițist, care s-au rupt: „Costul pe care îl plătim este de 7465 de lei”

0
56

Sindicatul Europol reclamă din nou calitatea uniformelor primite de polițiști. Pe pagina de Facebook a sindicatului a fost distribuită o fotografie cu o pereche de pantaloni care s-au rupt pe cusătură, deşi materialele folosite pentru uniforme ar trebui să fie rezistente la rupere şi abraziune.

Costul unei uniforme depășește 7.400 de lei, mai spun sindicaliștii.

Colegul nostru, Cristian, a coborât din «autospecială» şi a simţit o adiere neobişnuită. Se simţea ca în zilele de concediu, din care tocmai s-a întors, când era toată ziua în şort. Realitatea însă l-a făcut să fie stânjenit şi să se refugieze în «autospeciala» de poliţie. Adierea provenea de la noua «ventilatie» apărută la pantalonii uniformei ce s-au rupt fix… pe cusătură!”, arată postarea Europol.Sindicaliştii afirmă că acest incident nu ar fi trebuit să apară.

Da, acei pantaloni tactici, care se presupune că sunt realizaţi din ţesătură «ripstop», rezistentă la rupere şi abraziune. Iar costul pe care îl plătim pentru calitatea turcească/chinezească, frumos ambalată sub steagul României de pe reperele noii uniforme de poliţie, este de 7465 lei”, au mai transmis sindicaliştii.

Nu este prima dată când Europol contestă calitatea uniformelor polițiștilor. Anul trecut, sindicaliștii au postat pe Facebook mai multe fotografii cu noile uniforme primite de polițiști, scrie Digi24.ro.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentLumea zice că Don Costelo se zgârcește să le cumpere de mâncare la animălurile lui din Arcălend. Normal, că e pe bani, nu pe șpagă.
Articolul următorPrimăria Municipiului Iași va găzdui „Conferința Diaspora – un coridor al oportunităților”
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments