Scumpirea agentului termic din municipiul Iasi este necesara, primarul Mihai Chirica explicand ca decizia este motivata de mai multi factori.
Au trecut cativa ani de cand nu a mai fost ajustat pretul, iar Curtea de Conturi si Consiliul Concurentii cer explicatii autoritatilor locale.
Daca nu se va reusi ajustarea pretului la valorile actuale de pe piata, concesionarea sistemului CET va fi imposibila.
Singurul lucru pe care il poate oferi Primaria Iasi locuitorilor este subventia pentru o parte din costuri.
Operarea serviciului de termoficare de către Primărie a fost defectuoasă și s-a ajuns la stadiul în care Iașul a trebuit să contracteze un împrumut de 200 milioane lei doar pentru a încălzi 15% din fondul locativ al orașului, alături de instituții de interes public cum ar fi școlile si spitalele.
Costurile creditului se ridică la 37 milioane lei. A fost lansata o licitatie pentru concesionarea sistemului iar Chimcomplex a depus o ofera pentru CET Iasi.
Cu toate acestea, cresterea pretului la agentul termic din Iasi este obligatorie, spune edilul Iasului.
Mihai Chirica, Primar Mun. Iasi: “Nu am ajuns la actualizarea deplina a pretului la energia termica este ca si asumarea unei pierderi programate. Va face imposibila gasirea unui partener privind preluarea sistemului pentru ca nimeni nu se baga intr-o pierdere programata. Tarifele nu le aprobam noi ci vin cu avizul Agentiei Nationale de Reglementare, Curtea de Conturi a intrebat de ce nu actualizati preturile. Comisia Europeana nu este indiferenta si a transmis o directiva foarte clara privind utilizarea cazanelor individuale in procesul de producere a energiei pe timp de iarna“.
Ultima creștere de tarif în cazul gigacaloriei datează din anul 2019.
“Subventia acordata de noi acordata catre populatie a crescut de trei ori prin acest proces. Am crescut-o de la 139 de lei la 450 lei pe gigacalorie. Cea mai mare parte din productie tot noi o suportam. Noi suntem si producatorul“, a mai spus Mihai Chirica.
Presiunea financiara cu agentul de termoficare este foarte mare pentru Iasi, iar daca CET va fi in continuare in administrarea municipalitatii va aduce numai pierderi bugetului local.