Se împlinește jumătate de an de când familia Sgârcitu doarme într-o mașină în fața locuinței din care a fost evacuată samavolnic de către executorul Tufeanu, în condițiile în care are drept de abitație cu interdicția înstrăinării imobilului din strada Nicu Gane nr. 17 și moștenesc privilegiul drept de preț pentru suma de 300 mii euro. Sunt luni de zile în care infractorul Alexa Mitriță le râde în nas, intrând și iesind de pe proprietatea lor, în condițiile în care acesta nu are nicio calitate asupra imobilului în cauză. Mai mult, acesta a instalat camere de supraveghere în curte ca să-i vadă în permanență pe soții Sgârcitu cum se zbat în agonia neputinței, în fața casei în care au locuit peste 3 decenii
Calvarul familiei Sgârcitu capătă note grotești pe măsură ce timpul se scurge în defavoarea ei. Evacuați fără drept din locuința lor din strada Nicu Gane nr.17, în urmă cu câteva luni, soții Dan și Daniela Sgârcitu sunt hărțuiți acum de un infractor care nu are nicio calitate asupra imobilului de la adresa menționată.
“Numitul Alexa Mitriță vine zilnic la imobil, sfidându-ne în mod constant. Într-una dintre zile, deranjat probabil de faptul că încă stăm în mașină, în fața locuinței, ne-a tamponat intenționat mașina în care ne aflam. Scoate zilnic lucruri din casa noastră și le aruncă în niște saci de demolări puși strategic lângă poartă. Mai nou a montat și câteva camera de supraveghere, dintre care una este îndreptată spre noi, pentru a ne putea supraveghea în permanență”, ne-a declarat disperată Daniela Sgârcitu.
Drama familiei Sgârcitu începe în anul 2008, atunci când veterana de vârstă a familiei, Iulia Juncu, vinde imobilul din strada Nicu Gane nr. 17, cu plata în rate. Cumpărătorii au fost trei familii, Alexa Mitriță și Lidia, Buzelan Ionuț cu soția și Ionuț Iftimioaie cu soția. Aceștia au plătit doar 250.000, din 550.000, contravaloarea contractului – Alexa Mitriță cu 100.000, Buzelan cu 150.000, după care au refuzat orice plată. A fost făcut un proces verbal, i-au sunat pe toți, au venit doar doi dintre ei și au spus că au refuzat să plătească. La un contract în rate trebuiau puși pe o posesie și să li se dea drept de intabulare când făceau dovada plății finale. Așa deveneau proprietari de drept și de fapt, dar ei au crezut că păcălesc banca la care s-au dus, să pună gaj proprietatea pe care n-au achitat-o.
Un drept consfințit de lege, dar ignorat de “justițiarii” din Iași
Prin contractul de vânzare cumpărare se stipulează expres faptul că “cumpărătorii intră de drept în stăpânirea imobilului vândut din momentul autentificării prezentului contract și de fapt la data stingerii dreptului de abitație și a privilegiului rest de preț (n.r. vânzătorul privilegiat conservă privilegiul său prin transcripția titlului care a transferat proprietatea cumpăratorului, prin acest titlu constatându-se că i se datorește întregul preț sau parte din el. Privilegiul dreptului de preț, în cazul familiei Sgârcitu, este stipulat și în secțiunea Sarcini asupra imobilului din Extrasul de carte funciară, ceea ce întărește și consfințește, fără echivoc și drept de apel, dreptul soților Sgârcitu asupra unei cote din imobil până la achitarea integrală a prețului). La câțiva ani de la întocmirea contractului de vânzare cumpărare, în urma decesului Iuliei Juncu, Daniela Sgârcitu și fratele acesteia moștenesc privilegiul drept de preț pentru suma de 300 mii euro și respectiv drept de abitație cu interdicția înstrăinării imobilului din strada Nicu Gane nr. 17.
Un infractor le stăpânește casa și le ține sechestrate bunurile
În procesul verbal de evacuare din 30 mai 2024, acțiunea de evacuare s-a făcut împotriva debitorului Alexa Mitriță (n.r. implicat într-un celebru dosar de corupție privind domeniul regal din Broșteni-Suceava, deținut anterior de Principele Nicolae ), unul dintre cumpărătorii de rea credință ai imobilului. Potrivit aceluiași proces verbal, după evacuarea lui Alexa Mitriță, imobilul urma să fie predat creditoarei Alexa Ligia, soția lui Mitriță față de care s-a pronunțat un divorț fictiv, doar pentru a reuși un artificiu juridic prin care să pună mâna pe imobilul de strada Nicu Gane nr. 17. Ei bine, în locul lui Alexa Mitriță, care nu a locuit niciodată la acea adresă și, pe cale de consecință nu avea niciun bun în acel imobil, a fost evacuată întreaga familie Sgârcitu, în calitate de …terți.
“După ce ne-au scos ca pe niște câini în stradă, ne-au vandalizat lucrurile, le-au furat sau le-au aruncat pe un câmp, ne-au mai rămas anumite lucruri de valoare într-o anexă. Sunt bunuri care nu fac obiectul niciunei executări, dar la care nu avem acces pentru că Mitriță cel fără nicio calitate ne amenință în mod constant că dacă ne prinde că punem piciorul în curte, cheamă poliția sau jandarmii. El, care are calitatea de evacuat, și care ne tine lucrurile sechestrate, are mai mare trecere în fața organelor de ordine decât noi, proprietarii. Asta e legea în România”, ne spune resemnată Daniela Sgârcitu.
Fără bani, fără casă și cu multe piedici din partea celor care trebuie să slujească dreptatea, familia Sgârcitu mai are o singură speranță – soluționarea favorabilă a acțiunii aflate pe rolul Judecătoriei Iași, de constatare a nulității actului juridic de adjudecare și contestarea la executare.