Intrarea oficială a lui Mircea Geoană în cursa prezidențială a fost urmată imediat de un eveniment neașteptat. O importantă casă de pariuri din România l-a cotat chiar din prima zi după anunț cu prima șansă la câștigarea alegerilor, asociindu-i o cotă de 1,8. Geoană este urmat în acest clasament al pariurilor de Marcel Ciolacu, cu o cotă de 3, și de Elena Lasconi, cotă 5.
Desigur, nu e o noutate că anumite case de pariuri evaluează șansele unor candidați sau partide politice de a reuși în alegeri, însă în cazul de față intrigă rapiditatea întocmirii cotelor și, mai ales, aprecierea faptului că Mircea Geoană are cele mai mari șanse de a câștiga competiția pentru Cotroceni.
Casele de pariuri sunt foarte informate despre evenimentele pe care le oferă jucătorilor spre pariere și, bineînțeles, își evaluează scrupulos câștigurile. Bookmakerii care l-au cotat pe Geoană cu prima șansă nu au făcut-o din simpatie sau susținere pentru politicianul independent, ci în mod sigur au efectuat o analiză riguroasă, reieșindu-le astfel că vor face un profit frumos în cazul în care acesta chiar obține victoria în alegerile din noiembrie – decembrie. S-ar putea spune chiar că oferta casei de pariuri e mult mai credibilă decât orice sondaj de opinie, pentru că aici e vorba de sume uriașe de bani cu care nimeni nu se joacă aiurea.
Așadar, avem deja un indiciu destul de clar despre probabilitatea ridicată ca Mircea Geoană să-și împlinească visul prezidențial ratat în 2009.
Pe de altă parte, dacă privim istoria alegerilor pentru Cotroceni din 1996 încoace, vom avea iar un argument în privința succesului lui Geoană.
Românii au votat mereu unul dintre candidați, cu gândul să nu iasă contracandidatul. Practic, nu-l alegeau pentru calitățile sale, ci doar să nu câștige cel pe care-l detestau.
În 1996, a fost ales Emil Constantinescu, românii fiind exasperați de apucăturile comuniste ale lui Ion Iliescu.
În 2000, electoratul s-a mobilizat masiv împotriva lui Corneliu Vadim Tudor, perceput ca un naționalist grobian , împiedicându-l să devină președinte prin votarea din nou, de nevoie, a lui Iliescu.
În 2004, a fost preferat Traian Băsescu, doar pentru că Adrian Năstase emana antipatie în rândul alegătorilor.
Mircea Geoană a fost învins de un Băsescu în declin, în 2009, după o gafă enormă făcută chiar cu o seară înainte de alegeri.
Klaus Iohannis a câștigat în 2014 în urma unei suspecte răsturnări de scor în turul doi, cu sprijinul Diasporei care nu-l înghițea deloc pe Victor Ponta.
În fine, în 2019, lucrurile au fost foarte clare, lumea făcând bășcălie de incultura Vioricăi Dăncilă, aceasta neavând nici o șansă în fața lui Iohannis.
De data aceasta, probabil că nu va prima alegerea răului cel mai mic, ci scrutinul va depinde esențial de proximitatea războiului din Ucraina.
Dintre toți candidații, prin prisma experienței sale la vârful NATO, Mircea Geoană este perceput ca cel mai priceput în a gestiona această criză de securitate națională.
Ar putea fi primul an postedecembrist în care un președinte ar fi ales pentru calitățile lui, și nu în urma unui vot de blam acordat celorlalți competitori.
