Noi detalii în cazul țestoasei din specia protejată salvată de Garda de Mediu Suceava: Bărbatul care o deținea susține că a găsit-o în Constanța / Motivul pentru care ar fi vrut să vândă reptila pe OLX

0
62

Un bărbat din Suceava a trecut printr-o experiență neplăcută după ce a încercat să vândă pe OLX o broască țestoasă dintr-o specie protejată. Acesta susține că a găsit țestoasa la marginea unui drum și, neștiind cum să o îngrijească, a decis să o vândă, potrivit Monitorul de Suceava.

Situația a fost declanșată de o petiție trimisă către Garda de Mediu Suceava de Asociația Wilderness Research and Conservation din București, care semnala intenția de vânzare online a unui exemplar din specia Testudo graeca (țestoasa de uscat dobrogeană), o reptilă protejată.

O echipă formată dintr-un comisar de mediu și un polițist s-a deplasat la adresa bărbatului, unde a fost găsită țestoasa. La audieri, Marius B. a declarat că a găsit țestoasa în luna august, în apropierea autostrăzii din județul Constanța, și a adus-o acasă cu intenția de a o salva, nefiind conștient că este o specie protejată de lege. Deoarece nu știa cum să o îngrijească, el a hotărât să o vândă.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au autosesizat, deoarece bărbatul încălca legislația care interzice „deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură.” În acest caz, a fost deschis un dosar penal.

Țestoasa, aflată într-o stare bună de sănătate, a fost confiscată și predată Grupului Herpetologic Moldavica din Iași, pentru a fi reintrodusă în habitatul său natural.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments