Începând cu 24 octombrie, compania Bees Airlines va opera zboruri din Suceava catre Bergamo. Zborurile vor fi operate în fiecare marți, joi și duminică. Compania opereaza zboruri de pe Aeroportul Salcea si catre Baden-Baden (Germania) și Tel Aviv (Israel).
Recent, compania a anuntat ca, incepând cu 11 octombrie, va opera zboruri comerciale regulate între București și Suceava, cu aeronave de tip Airbus A320. Zborurile vor fi disponibile în fiecare zi de luni și vineri, oferind pasagerilor o nouă opțiune de călătorie între cele două orașe. Prețurile biletelor încep de la doar 35 euro/sens.
Bees Airlines este o comanie low cost ucraineana cu sediul central in Kiev. Pe 29 aprilie 2021, compania aeriană a operat primul zbor regulat: de la Kiev la Erevan. Din cauza legii marțiale de pe teritoriul Ucrainei și a închiderii spațiului aerian al Ucrainei, toate zborurile din 24 februarie 2022 au fost anulate.
În 2024, marca Bees a fost reînviată sub un Certificat de Aviație Română (AOC) cu sediul în București, România. În acest moment, filiala ucraineană a mărcii Bees este suspendată până la finalul conflictului militar din țară și redeschiderea spațiului aerian ucrainean.
Bees a lansat mai multe rute programate din București, Suceava și Chișinău către destinații din Grecia, Italia, Germania și Israel în vara anului 2024, folosind Airbus A320 YR-BUZ, spre deosebire de modelul de afaceri anterior, care se baza exclusiv pe B737- 800.