Presa românească este o instituție venerabilă care a cunoscut de-a lungul timpului mari jurnaliști, oameni magistrali și talente literare remarcabile. La o vreme de mult, presa avea rolul ei de bază, de informare, la care se alăturau valoarea literară și divertismentul. Motiv pentru care, un articol trebuia documentat temeinic și scris cu multă grijă și talent și reflecta erudiția scriitorului respectiv pentru că, mai toți jurnaliștii de atunci erau și scriitori. Putem aminti cu venerație pe Mihai Eminescu de la „Timpul”, I. L. Caragiale şi Ioan Slavici. „Timpul” nu avea mai mult de 2000 de exemplare, acelaşi lucru fiind şi la „Românul”, ziarul Partidului Liberal, condus de C. A. Rosseti, „Cuvântul”, ziar întemeiat în 1924, avându-l la conducere pe Nae Ionescu și în care publica și Mircea Eliade. Îi mai putem aminti și pe Pamfil Șeicaru de la „Curentul” sau pe Nichifor Crainic și aș avea senzația că aș nedreptăți pe mulți alții care au ridicat valoarea și respectul față de publicația de ziar. Presa era un univers de informare și de delectare intelectuală pe vremea când nu exista internet și televiziune.
După revenirea la exprimarea liberă, de după 89, a apărut o nouă categorie de indivizi printre ziariști, care îmbină utilizarea limbii de lemn din presa proletcultistă cu libertatea e a abera, jigni, calomnia, pentru că sunt privite cu toleranță de lege. Cui îi mai trebuie o adevărată academie de presă, de limbaj sofisticat, de exprimare nuanțată și scrisă sub auspiciile integrității morale și a demnității personale a autorului? Pentru a jigni, a calomnia, nu trebuie un limbaj sofisticat care să solicite gândirea sau erudiția cuiva.
Printre jurnaliștii de internet de la noi, au pătruns și unele codobaturi de Bahlui care par a fi niște specimene, rezultate ale unor experimente genetice eșuate, poate cel mai probabil, provenite de pe „Insula doctorului Moreau” exact ca din romanul cu același nume a lui H.G. Wells, care a fost magistral ecranizat în regia lui John Frankenheimer și scenariul lui Richard Stanley, asta așa ca să ne formăm o părere.
În cazul adus în discuție de noi, domnul jurnalist M.C. de la ilustra și necunoscuta publicație care mai mult învăluie adevărul pe care ar pretinde că îl dezvăluie, o biată făptură cu CNP, pentru că mișună printre oameni și uneori trebuie să dea socoteală pentru isprăvile pe care le face, despre el se spune că ar fi fost trimis de doctorul Moreau după apă și s-a rătăcit ajungând pe malul Bahluiului unde s-a împrietenit cu niște codobaturi de pe acolo, firește, „codobaturi de Bahlui”. De atunci dă târcoale Casei Zoller și prin împrejurimi, prin patrulaterul „Bermudelor”, străzile unde are doamna avocat PGV sediile și locuința și captează imagini cu doamna Gianina, pândind posibile posturi ademenitoare, apoi se automazilește la el acasă unde developează imaginile, digital pe modul manual. Și uite așa, mai apare pe la el pe la revistă, un articol, treabă tristă.
Urăște femeile frumoase pentru că îl tulbură foarte tare și atunci singurul lucru care vrea de la ele sunt banii, așa ca o compensație.
Se mai spune că în experimentele doctorului Moreau de încrucișare între oameni și specii, la codobatura de Bahlui care se automazilește, confuzia cromozomială, cu număr apropiat de al omului, a creat o făptură mixtă cu aspect de codobatură, dar totuși având comportament de muscă bețivă (drosophila melanogaster) pentru că și conștiința lui se manifestă la fel și are comportament de musculiță bețivă tracasată. Descrierea și funcționarea anatomică a acestui personaj este mai originală, funcționează mai diferit puțin, față de alte specii asemănătoare în caracter cu care relaționează. Sistemul nervos central funcționează numai prin cortexul inferior, cel superior și prefrontal, lipsesc. De fapt, la el totul este inferior. Până și membrele la el sunt toate inferioare. Atunci când îi vibrează lăbuța de pe dreapta față, se aude un clinchet în cavitatea craniană sau țeastă sau nu știm cum o denumește doctorul Monroe despre care se povestește în descrierea și cartea tehnică că s-ar numi „conștiință” și se poate afirma, pe bună dreptate, că i se zdruncină conștiința.
Și știți cum e, cum se întâmplă și cu pisicuțele care cer mâncare din priviri inocente și rugătoare, iar noi îi mai dăm câte un pliculeț cu mâncare. Pe el îl hrănește un ziar care se intitulează „Devoalarea”. Și da, dumnealor, jurnaliștii de acolo ne dezvăluie multă calomnie și incompetență. Este chiar un jurnal premiat de „Juriul ziariștilor incompetenți” din România, care nu are sediu nicăieri pentru că e de la sine înțeles că vorbim doar despre incompetență, nu? „Devoalarea”, care mai „des învăluie”, ar avea ea un sediu numai că propriu zis, nu e un sediu ci o vizuină de vipere mai mult, care stau încordate spre unele persoane țintă, care mai au uneori succes în viață și care pot fi șantajate pentru a estorca niște sume de bani. Este o fițuică care are nevoie de un „Șarik” asemănător personajului din „Inimă de câine” a lui Bulgakov, care să știe să bea mult, să latre mult, să urască femeile, să înjure bine. Dar dacă Șarik din „Inimă de câine” avea o fixație pe pisici pe care nu le suferea, domnul jurnalist de la revista de tristă dezvăluire, Nimicnicia sa, are o marotă asupra doamnei avocat Gianina. Odată stabilită o marotă în cavitatea craniană, aceasta nu mai are cum ieși de acolo pentru că celelalte funcții cerebrale sunt atrofiate sau sunt minunate, dar lipsesc cu desăvârșire.
„Dezvăluire”, de fapt, înseamnă învăluire pe mai multe căi în scopul șantajului, care devine mai degrabă o „des(în)văluire” pe toate căile.
Dacă vrem să facem referințe la vocabularul folosit de domnia sa în așa zisele articole de presă, acesta este foarte limitat și exprimarea este puerilă. Domnul C.M, are la bază studiile de la Academia de jurnalism în limba și în spiritul „piraha”, dar care are avantajul că se și poate fluiera nu numai vorbi. Are cam tot pe acolo, vreo 60-70 decuvinte, cam câte folosește stimabilul nostru în articolele sale. Și de fapt, de ce ar trebui mai multe? Domnul nu folosește referințe livrești sau rafinamente literare în „capodoperele” sale. Delațiunea, calomnia și celelalte „mesaje” transmise cititorilor, nu solicită prea mult efort sau talent literar. Mult mai utilă este folosirea limbajului de lemn. Dumnealui nu prea are ce nuanța pentru că, în general, delațiunea și calomnia nu solicită un bagaj lexical prea mare, nu necesită un text elaborat, cultivat. Exact ca-n limba piraha. Gândirea genialului jurnalist se reflectă în sărăcia lexicului folosit în articolele sale.
Note
1. „Cortexul cerebral joacă un rol central în procesele cognitive superioare de gândire și raționament. Cortexul prefrontal, în special, este esențial pentru gândirea abstractă, rezolvarea problemelor și planificarea pe termen lung. Această regiune permite oamenilor să manipuleze mental concepte complexe, să facă inferențe și să dezvolte strategii. Gândirea critică și analitică implică activarea coordonată a mai multor zone corticale, inclusiv regiunile parietale pentru procesarea spațială și temporale pentru accesarea memoriei”. Conform https://med.ro/wp-content/themes/med/assets/img/logo-header-2.svg
2. Bulgakov Mihail, Inimă de câine, sau filmul https://www.youtube.com/watch?v=ySajNRKwuZs
