Aproape 3 milioane de elevi încep luni, 9 septembrie 2024, școala în România. Noul an școlar care debutează mâine vine cu o serie de reguli noi pentru elevi, după ce Ministerul Educației a adoptat în urmă cu două săptămâni, prin ordin de ministru, un nou Statut al Elevului și un nou Regulament de Organizare a școlilor, în funcție de care toate școlile și grădinițele își vor realiza propriile regulamente școlare.
Printre noutățile anului școlar 2024-2025 se numără libertatea dată școlii de a interzice nu doar folosirea telefoanelor în timpul orelor, ca până acum, ci intrarea elevilor în clădirea școlii cu telefoanele mobile la ei. O altă noutate este posibilitatea ca fiecare școală și liceu să decidă înființarea unei săli de detenție pentru elevii care deranjează orele. Pentru ora respectivă, elevul nu primește absență. Fiecare școală își va organiza spațiul și procedura de supraveghere a elevilor care deranjează orele, prevede noul Statut al Elevului, document publicat în Monitorul Oficial, deci în vigoare încă din august.
Școlile și liceele pot interzice cu totul telefoanele: nu intră nimeni în școală cu telefonul mobil
„Am lăsat la latitudinea școlii, școala poate interzice total. Școala, dacă vrea, prin regulamentul de organizare, poate să spună că nu e interzis doar la cursuri, ci este interzis să intri în incintă [cu telefonul mobil – N.Red.]. Nu e o problemă. Dacă o școală este în oraș și se poate ajunge ușor la copii și sunt alte metode prin care pot fi contactați, școala poate interzice cu totul, nu intră nimeni în școală cu telefonul mobil decât dacă există o permisiune specială. Alte școli care se află în situații unde e nevoie de această comunicare între familie și elevi… sigur, în afara orelor, atunci ei pot decide în funcție de situația pe care o au. Cam acesta a fost raționamentul pentru care nu a mers pe o interdicție totală”, a declarat ministrul Ligia Deca (sursa și detalii).
Ministrul educației a explicat rațiunea pentru care le-a lăsat școlilor libertatea de a decide dacă interzic intrarea elevilor cu telefoane mobile în școală sau doar la ore: „Am văzut că există țări care au mers această interdicție. Să vedem cum funcționează în acest an posibilitatea ca școlile să decidă, ele să interzică și dacă va fi nevoie de altă măsură, o vom lua la momentul oportun. Întotdeauna măsurile trebuie discutate în funcție de impact și eventual modificate pentru a fi îmbunătățite. Deci, eu nu exclud o discuție ulterioară, dar, din nou, haideți să vedem câte școli optează pentru interzicere totală și să vedem cum funcționează sistemul.”
Bursele școlare pot fi retrase temporar sau pe toată durata anului școlar – ca sancțiune pentru elevi
Din anul școlar 2024-2025, care începe mâine, elevii pot să fie sancționați cu retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor școlare. Noua regulă este prevăzută de noul Statut al Elevului, aprobat prin ordinul ministrului Educației nr. 5.707 din 1 august 2024 și publicat în Monitorul Oficial, deci intrat în vigoare.
Bursele școlare sunt următoarele:
a) bursă de excelență olimpică (I și II);
b) bursa de merit; – 450 de lei/lună
c) bursa de reziliență; – 300 de lei/ lună
d) bursă socială; – 300 de lei/ lună
e) bursă tehnologică – 300 de lei/lună
Noile sancțiuni pentru elevi, în funcție de gravitatea faptei: Mutarea disciplinară, suspendarea elevului, exmatricularea
În funcție de gravitatea faptelor, elevii pot să fie sancționați prin observație individuală, mustrare scrisă, prin retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul, prin mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași școală sau liceu, prin suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, urmată de preaviz de exmatriculare și, cea mai dură, exmatriculare.
Elevii care tulbură orele pot să fie suspendați de la ore 15 zile, pe durata unui an școlar, prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Exmatricularea poate fi decisă de școală fie cu drept de reînscriere în anul școlar următor în aceeași școală, fie cu drept de reînscriere în anul școlar următor în altă școală/liceu, fie fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.
Noile reguli privind sancțiunile pentru elevi sunt prevăzute în noul Statut al Elevului, intrat în vigoare de acum două săptămâni. Sursa și detalii
Noile sancțiuni prevăzute în noul Statut al Elevului, care se aplică în anul școlar 2024-2025:
Art. 16 – „(4) Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, în funcție de gravitatea faptei, sunt:
a) observație individuală;
b) mustrare scrisă;
c) retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;
d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ;
e) suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, conform legii;
f) preavizul de exmatriculare;
g) exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în aceeași unitate de învățământ, conform legii;
h) exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în altă unitate de învățământ, conform legii;
i) exmatricularea fără drept de reînscriere, pentru elevii din învățământul postliceal.
(5) Toate sancțiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât și părinților/reprezentanților legali. Sancțiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.
(6) Sancționarea elevilor sub forma mustrării în fața colectivului clasei sau al școlii este interzisă în orice context.
(7) Violența fizică, verbală sau/și sub orice altă formă, precum și agresiunea se sancționează conform dispozițiilor legale în vigoare.
(8) Sancțiunile prevăzute la alin. (4) lit. d)—h) nu se pot aplica în învățământul primar.
(9) Sancțiunile prevăzute la alin. (4) lit. f)—h) se pot aplica în învățământul obligatoriu numai în situații foarte grave, când prezența elevului în școală pune în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală, afectând dreptul la educație, respectiv la muncă.
(10) Elevii care sunt sancționați conform prevederilor alin. (4) lit. e)—h) beneficiază de consiliere școlară, intervenție psihologică și psihoterapie, precum și de activități remediale.
(11) Activitățile remediale se desfășoară în timpul orarului școlar în care ar fi trebuit să aibă loc cursurile, conform metodologiei de organizare a programului «Învățare remedială».”, se arată în Statutul Elevului 2024.
La finalul fiecărui modul de cursuri, toți elevii primesc o notă la purtare
În anul școlar 2024-2025, toți elevii o să primească o notă la purtare, la finalul fiecărui interval de cursuri (modul), potrivit noului Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar 2024 (ROFUIP), document publicat în Monitorul Oficial (Sursa și detalii). Media de la finalul anului școlar se diminuează cu câte un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate/an școlar (Sursa).
Media scăzută la purtare afectează menținerea burselor pe care le primesc elevii, iar o medie sub 6 la purtare înseamnă repetenție. Bursele de excelență, de merit, de reziliență și tehnologică sunt condiționate în acest an școlar, 2024-2025, de media 10 la purtare sau de calificativul foarte bine, la finalul anului școlar anterior și de numărul de absențe nemotivate.
Articolul 107 – „(7) La finalul fiecărui interval de cursuri din structura anului școlar, se acordă câte o notă/un calificativ la purtare, luând în considerare comportamentul elevului.”
Notă la purtare în fiecare modul pentru elevi este o modificare introdusă de Ministerul Educației, la cererea directorilor de școli, în regulamentul de funcționare a unităților de învățământ ROFUIP 2024.
Anul școlar 2024—2025 este structurat astfel:
Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025;
Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;
Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;
Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.
Școala altfel și Săptămâna verde, potrivit ordinului nr. 3.694 din 1 februarie 2024
Art. 4. — „(1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.
(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”
Alte reguli noi care se aplică în școala românească începând cu anul școlar care debutează mâine, 9 septembrie 2024:
- Părinții pot merge la secretariatele școlilor într-un interval dedicat, de la 8 la 9 și de la 16 la 18. Școlile sunt obligate să găsească un program extins cel puțin două zile pe săptămână
- Elevii de clasa pregătitoare sau clasa I retrași de părinți pe motiv că nu se adaptează la școală pot fi reînscriși în timpul anului școlar la o clasă de nivel inferior doar după evaluarea învățătorului
- Elevii vor primi la sfârșitul fiecărui modul o notă la purtare, în anul școlar 2024-2025, prin care se evaluează comportamentul elevului și respectarea regulamentului școlii (articolul 107 din ROFUIP 2024).
- Directorii școlilor și liceelor în care se derulează mai mult de 3 programe ale UE în domeniul educației vor putea desemna un profesor coordonator pentru proiecte.
- Cursurile cu prezență fizică pot fi suspendate în situații excepționale (articolul 9 din ROFUIP 2024). În aceste situații, activitatea se poate desfășura în format online sau hibrid.
- Școlile au obligația de a publica pe site-urile lor autorizația de securitate la incendiu, precum și autorizația sanitară de funcționare. Dacă nu au aceste autorizații, școlile vor informa în acest sens.
- Secretariatul școlii va fi obligat să aibă program pentru părinți, două zile pe săptămână cel puțin, dimineața și seara: „în intervalul orar 8-9, respectiv 16-18” (articolul 75 din ROFUIP 2024)
- La finalizarea gimnaziului și a liceului, profesorul consilier școlar și dirigintele vor emite recomandări de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior, având caracter de orientare școlară (articolul 106 din ROFUIP 2024).
- Profesorii care predau în mai multe școli vor face serviciul pe școală într-o singură unitate de învățământ, la alegere (articolul 47 din ROFUIP 2024)
- Prevederile despre concursul de admitere la liceu (articolul 148 din ROFUIP 2024): liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri
- Ședințele consiliului de administrație/ale consiliului profesoral se vor putea desfășura în format hibrid sau online, fără condiționare de existența unor situații excepționale.
- Documentele manageriale și alte documente elaborate de comisiile constituite la nivelul unității de învățământ pot fi stocate în format digital.
- Școlile vor primi consultanță juridică obligatorie, dacă directorul solicită, de la consilierii juridici ai inspectoratelor școlare (articolul 17 din ROFUIP 2024)
- În școli vor fi organizate cursuri de educație parentală pentru părinți (articolul 152 din ROFUIP 2024)
- Sală de detenție pentru elevii care deranjează orele. Pentru ora respectivă, elevul nu primește absență. Fiecare școală își va organiza spațiul și procedura de supraveghere a elevilor care deranjează orele
- Reevaluarea lucrărilor scrise poate fi solicitată de către elevi sau părinți, în termen de 5 zile lucrătoare, dacă argumentele profesorului nu sunt considerate satisfăcătoare
- Toți elevii care termină clasa a VIII-a au dreptul la o recomandare consultativă de încadrare la liceu. Recomandările sunt scrise de către diriginte și consilierul școlar
- Interdicțiile elevilor din anul școlar 2024-2025. Fără telefoane mobile în timpul orelor și fără comportamente jignitoare
- Lista sancțiunilor care se aplică din toamnă: Bursele elevilor pot fi retrase temporar sau pe toată durata anului școlar
ROFUIP este Regulamentul de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), care a fost publicat în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare pe 1 septembrie 2024.