Șapte case sunt obstacole pentru siguranța aeronautică, spune Aeroportul Iași

0
175

Aeroportul Internațional Iași va angaja un avocat pentru a-l obliga pe primarul din Aroneanu, liberalul Benone Moruzi, și mai mulți proprietari de case să respecte hotărâri judecătorești anterioare cu privire la legalitatea construirii unor imobile în apropierea aerogării.

Existența a șapte construcții, despre care aerogara spune că au fost autorizate ilegal în perioada 2012 – 2015, a provocat declasarea categoriei Aeroportului pentru operațiuni cu aeronave (de la CAT II la CAT I). Cele șapte case constituie „obstacole pentru siguranța aeronautică civilă”, conform Aeroportului Iași, scrie apix.

„Legiuitorul a instituit zona de servituți aeronautice pentru a preveni efectele negative de orice natură asupra operării aeronavelor și ansamblului activităților aeronautice, pentru a preîntâmpina orice situație de natură să provoace pagube materiale, să aducă atingere sănătății sau care să aibă drept consecință pierderea de vieți omenești”, spun oficialii aerogării, care subliniază faptul că autorizațiile emise de Primăria Aroneanu nu au avut aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă.

În urmă cu câțiva ani, Aeroportul a obținut în instanță anularea mai multor autorizații de construire, dar Primăria Aroneanu și proprietarii de case nu au luat măsuri pentru intrarea în legalitate sau chiar pentru demolarea construcțiilor.

5 1 vote
Article Rating


Articolul precedentJudecatorul TMB Victor Constantinescu a motivat condamnarea la 5 ani inchisoare a soferului de Bolt Cristian Zota, care l-a tarat pe capota masinii pe „Justitiarul de Berceni” Alexandru Constandachi: „Singura imprejurare ce a impiedicat rezultatul cu potential letal a fost abilitatea victimei de a se mentine pe capota… Daca n-ar fi avut capacitatea fizica, victima ar fi cazut, s-ar fi lovit de asfalt si ar fi fost calcata”
Articolul următorPrințesa haloperidolului lovește fără milă! Adoratorii șoșocari de frunte maziliți de sultana psihiatriei.
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments