Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va deschide oficial anul universitar 2024 – 2025 cu o ceremonie festivă care va avea loc luni, 30 septembrie, de la ora 12.00, în Aula Magna „Carmen Sylva” din Corpul A, considerată a fi unul dintre cele mai frumoase amfiteatre din România.
„Deschiderea anului universitar este marcată de bucuria creșterii puternice a numărului de boboci, deci a numărului celor care au ales o profesie în domeniul ingineriei sau arhitecturii. De asemenea, evenimentul se va distinge prin participarea numeroasă a partenerilor din mediul economic, care au devenit tot mai interesați de colaborarea cu TUIASI atât în sensul transferului tehnologic, al proiectelor comune sau al dezvoltării unor direcții didactice sau de cercetare mai adecvate domeniului lor de interes”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.
La ceremonia deschisă întregii comunității academice a Politehnicii ieșene au fost invitați toți rectorii universităților din Iași, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, Mihai Chirica, primarul Iașului, Felix Guzgă, prefectul județului Iași, cât și Luciana Antoci, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Iași. Pe lângă aceștia vor participa reprezentanții companiilor partenere, o parte dintre aceștia oferind premii generoase studenților care au avut cele mai bune rezultate în anul academic anterior.
„Această primă zi a noului an universitar reprezintă o zi de angajament al tuturor că anul viitor, cam pe aceeași vreme, vom privi înapoi cu satisfacția că deopotrivă, dascăli și studenți, ne-am dăruit unii altora generozitate, respect, încredere și timp. Un timp care va rămâne mereu cea mai frumoasă și cea mai folositoare perioadă a vieții noastre, de oricare parte a catedrei am fi. Pentru noi, dascălii, avantajul este că acest timp se poate relua la fiecare început de an”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Noul an universitar începe la TUIASI sub auspiciul uneia dintre cele mai bune sesiuni de admitere din ultimii 20 de ani. Nu doar că au fost ocupate toate locurile la buget la toate cele 11 facultăți, dar în toamnă au fost patru facultăți care nu au organizat concurs de admitere, iar alți 700 de tineri au depus actele în original pentru a studia pe locurile cu taxă.
Doar în sesiunea de toamnă a fost o concurență de peste 2,5 concurenți / loc. În mod concret, au fost 526 de candidați înscriși pe 184 de locuri la buget la studiile de licență. Admiterea din toamnă s-a realizat în aceleași condiții ca cea din vară, cu un singur dosar și o singură taxă candidații au putut alege oricâte specializări doresc de la trei facultăți ale universității. Înscrierile, rezultatele și orice alte informații despre admitere pot fi găsite în timp real pe platforma dezvoltată de universitate la www.admitere.tuiasi.ro.