Gheorghe Hagi (59 de ani) a inaugurat astăzi hotelul de la baza Academiei Hagi. A fost un eveniment de amploare, la care au participat, printre alții, Daniel Moraru, Simona Halep și Gică Popescu. Hagi a investit în total 8 milioane de euro în construcția unui corp de clădire, pe 4 etaje. Imediat după conferința de presă de la stadion, a fost organizată o petrecere în cinstea acestui eveniment la Crama Murfatlar.
Separat de acest corp de clădire, Hagi a inaugurat și o sală de forță. Suprafața bazei a ajuns la 120.000 de metri pătrați, iar investiția totală este cotată la 20 de milioane de euro. Un astfel de eveniment a avut parte de o petrecere pe măsură, iar imaginile surprinse de reporterul GSP sunt relevante în acest sens, conform gsp.ro.
„Regele” a avut foarte mulți invitați la petrecerea care se desfășoară în acest moment la Crama Murfatlar. Reprezentanții autorităților locale, sponsorii, dar și partenerii lui Hagi și-au făcut apariția.
Deși a fost vorba, inițial, de un simplu prânz, totul s-a transformat într-o adevărată petrecere de pomină. Stere Halep, tatăl Simonei, a fost în centrul atenției. Sportiva a fost prezentă la evenimentul de astăzi, însă nu și-a mai făcut apariția la Crama Murfatlar. Gică Popescu a venit însoțit de nevastă. Nici Elena, soția lui Ianis Hagi, nu a ratat această ocazie specială.
Un taraf machedonesc a întreținut atmosfera. Invitații s-au ridicat și au dat dedicații consistente lăutarilor. S-a consumat alcool și s-au ciocnit pahare în cinstea acestui eveniment. Stere Halep a fost printre cei mai activi. S-a ridicat în picioare, cu paharul de vin în mână, devenind instant „sufletul” petrecerii.