Născut pe 17 septembrie 1935 la Iași, ION AGACHI a devenit parte integrantă a Teatrului Luceafărul începând cu 1 aprilie 1953. De atunci, a interpretat peste 300 de roluri în mii de spectacole, adresându-se atât copiilor, cât și tinerilor și adulților.
Dintre personajele sale celebre se numără Lăcustă Vodă din “Sânziana și Pepelea” de Vasile Alecsandri, Trufaldino din “Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, Spânul din “Harap Alb” de Ion Creangă, Sganarel din “Căsătorie cu de-a sila” de Moliere, Sultanul din “Prințesa Turandot” de Carlo Gozzi, Păcală din “Bing-Bang”, Călugărul din “Prinț și cerșetor” după Mark Twain, Arvinte din “Arvinte și Pepelea”, Bârzoi din “Chirița în Iași” de Vasile Alecsandri, Jupân Dumitrache din “O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, Atlas din “Hercule” după Al Mitru, Leonida din “Conul Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale, Dragonul din “Dragonul” de Evghenii Șvarț, Ion Creangă din “Amintiri din copilărie”, Regele din “Cenușăreasa”, Bogza din “Baltagul” după Mihail Sadoveanu și multe altele.
A colaborat cu regizori de renume precum Manole Al. Foca, Anca Ovanez, Cătălina Buzoianu, Natalia Dănăilă, Nicolae Scarlat, Constantin Brehnescu, Petre Bokor, Nicoleta Toia, Bogdan Ulmu, Ion Ciubotaru, Eduard Covali și Mihai Lungeanu.
Talentul său a fost apreciat și pe scene internaționale, participând la turnee ale Teatrului Luceafărul în festivaluri din Italia, Franța, Germania, Belgia, Austria, India, Irak, Iordania și Pakistan.
A fost un talentat autor de dramatizări, care a adaptat pentru scenă diverse lucrări literare, multe dintre ele fiind încă parte din repertoriul Teatrului Luceafărul. Cu o carieră bogată și de lungă durată, artistul a activat pe scenele teatrului până în aprilie 2021.
S-a stins din viață pe 19 octombrie 2024.
Înmormântarea va avea loc miercuri, 23 octombrie, la ora 12, la Cimitirul Eternitatea.
Drum lin către stele MAESTRE!