Campania “Donează sânge! Pune suflet pentru viață!” salvează 270 de vieți A 26-a ediție a campaniei de donare de sânge la Antibiotice Iași

0
10

Astăzi, 17 octombrie, la sediul companiei Antibiotice, a avut loc cea de-a 26-a ediție a campaniei de donare de sânge “Donează sânge! Pune suflet pentru viață!”, organizată de Fundația Antibiotice-Știință și Suflet, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași (CRTS Iași).

Cei 90 de donatori voluntari, recurenți sau noi voluntari, angajați Antibiotice, au donat aproape 40 de litri de sânge care vor contribui la salvarea a 270 de vieți.

„Suntem la a doua campanie de donare de sânge din acest an. Este o campanie cu tradiție și asta arată dorința noastră de a face o faptă bună și un gest uman pentru semeni. Ne dorim ca inițiativa noastră să inspire comunitatea și astfel să multiplice gestul angajaților Antibiotice și să dăruiască viață semenilor aflați în suferință”, a declarat Ioana Tode, președinte Fundația „Antibiotice-Știință și Suflet”.

Campania de donare, susținută de Fundația Antibiotice, este cel mai longeviv proiect dedicat colectei de sânge, organizat într-o companie, la nivelul județului Iași.

De mai bine de 13 ani de când compania Antibiotice desfășoară campania „Donează sânge! Pune suflet pentru viață!”, medicii de la CRTS Iași au acces la o bază constantă de donatori, inclusiv cu grupe rare de sânge.

„În timpul facultății am făcut practică în spitale și atunci am văzut cât de importantă este rezerva de sânge și, implicit, ajutorul oferit oamenilor aflați în nevoie. De atunci încerc să donez ori de câte ori am ocazia”, a spus Bianca Curalaru, angajat în cadrul departamentului Cercetare analitică – Antibiotice.

Acțiunea de recoltare a avut loc pe platforma companiei Antibiotice, în cadrul Centrului de Studii Clinice a+, fiind realizată de către specialiștii unității mobile a CRTS Iași, cu sprijinul personalului specializat al companiei Antibiotice.

Anual, cele două colecte de sânge organizate la Antibiotice ajută la salvarea vieților pacienților din spitalele ieșene și, în cazuri excepționale de lipsă acută de sânge, a pacienților internați în unitățile medicale din orașele Moldovei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments