CCR a respins candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Contestația a fost depusă de o fostă colegă de partid, Amalia Bellantoni

1
112

Diana Şoşoacă dispare de pe lista candidaţilor la Cotroceni. Curtea Constituţională i-a respins candidatura, după ce a primit două contestaţii împotriva ei. Culmea, contestația care o scoate pe Diana Șoșoacă din alegerile prezidențiale a fost depusă de Amalia Bellantoni, o fost colegă din Partidul SOS.

Curtea Constituţională a anunţat într-un comunicat oficial că, în urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, a admis contestaţiile formulate de doamna Amalia Bellantoni şi domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024.

În schimb, judecătorii au respins contestațiile care vizat candidaturile lui Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor.

„Cu unanimitate de voturi, a respins contestația formulată de doamna Șerban Sanda Puica privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Nicolae-Ionel Ciucă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, a respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 și a respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva respingerii înregistrării candidaturii independente a domnului Miron Cozma la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”, mai scrie în documentul CCR.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
1 Comment
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments