„Dacă e nevoie, depun altă contestație la CCR!” Femeia care a scos-o pe Șoșoacă din cursa prezidențială face dezvăluiri

0
274

Amalia Bellantoni, autoarea uneia dintre contestațiile depuse la CCR împotriva candidaturii prezidențiale a Dianei Șoșoacă, a explicat la Antena 3 CNN motivația demersului său, care a eliminat-o din competiție pe șefa formațiunii S.O.S. România.

Bellantoni a făcut parte din S.O.S. România până în vara acestui an.

„În contestația depusă, au fost enumerate toate principiile care au fost încălcate de către președintele partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici Sosoacă. Am menționat și faptul că semnăturile aduse la Biroul Electoral Central au fost în fals.

Biroul Electoral Central a decis că nu este de competența sa să le verifice, îndemnându-mă spre o instituție superioară, și anume Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde am depus deja plângere penală. De asemenea, sunt motivate în drept toate aceste lucruri pe care le-am scris în contestație, legate de atitudinea xenofobă, discriminatorie, de trădare de țară (…), de nerespectare a legii (…)

După ce a fost aleasă europarlamentar, Diana Iovanovici Șoșoacă a decis să-i alunge (din partid) pe toți președinții de filială care au avut un rezultat bun la alegerile locale și europarlamentare. Evident, m-am împotrivit acestei decizii și, mai ales, deciziei prin care i-a pus pe liste doar pe acei oameni care au plătit cu bani grei locurile pentru alegerile parlamentare.

Această luptă a mea dureză de mai bine de trei luni, timp în care am depus plângeri peste plângeri la DNA, DIICOT, la Direcția Antifraudă, Autoritatea Electorală Permanentă, la toate instituțiile statului care au această calitate, de a o cerceta.

Vom face chiar o petiție în sensul acesta, pentru a i se ridica imunitatea europarlamentară. Pentru că Diana Iovanovici Șoșoacă și-a făcut un partid în vederea folosirii lui ca și persoană fizică”, a spus Bellantoni la Antena 3 CNN.

Amalia Bellantoni: „Dacă e cazul, fac o nouă contestație împotriva Dianei Șoșoacă”

Ea a comentat și noul demers făcut de șefa formațiunii S.O.S. România, care și-a depus, din nou, dosarul de candidatură la BEC, după ce candidatura i-a fost invalidată de Curtea Constituțională.

„Este o situație hilară, în care un avocat, un absolvent al Facultății de Drept, trece peste decizia Curții Constituționale (…) Nu înțeleg cum Diana Iovanovici Șoșoacă, prin situația ei, repet, de senator ales de către români, de eurodeputat, în continuare nu respectă legea și face chiar o incitare la violență și la insubordonare constituțională (…) Eu zic întâi să așteptăm decizia BEC, dar consider că Biroul Electoral Central nu va putea să treacă peste o decizie a Curții Constituționale.

Și dacă, Doamne ferește, se va întâmpla acest lucru, va fi un caz istoric, nu numai în jurisprudența României ci și la nivel european, chiar internațional. Dacă, totuși, se va întâmpla acest lucru, evident că voi merge să depună o contestație nouă.

Vă dați seama de situația penibilă în care se află această individă, sper în curând să o putem numi chiar inculpată. O situația în care induce în eroare instituțiile statului, în care, efectiv, ia la mișto tot ce înseamnă sentințe judecătorești, sentințe ale Curții Constituțională”, a spus Amalia Belantoni la Antena 3 CNN.

Cine este Amalia Bellantoni

Amalia Bellantoni a figurat pe listele S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din acest an, la poziția 12 a listei partidului.

Totodată, ea a fost și candidata formațiuni la funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași.

După alegerile din luna iunie, a fost exclusă din partid.

După excludere, fosta candidată a acuzat-o pe Diana Șoșoacă de conducere dictatorială și de comiterea unor nereguli în ce privește finanțele partidului.

Bellantoni a lucrat ca stewardesă la mai multe companii aeriene. A renunțat la această profesie după ce l-a cunoscut pe soțul ei, italianul Domenico Bellantoni. Cei doi au deschis un restaurant în București.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments