Gigantul Amazon nu le va mai tolera munca remote, din luna Ianuarie.Angajații care nu vor să vină la birou, dați afară pe loc

0
18

Joi, 17 octombrie, unul dintre directorii de la Amazon a anunțat o măsură extrem de controversată: vii la birou sau rămâi fără loc de muncă. Mai bine de 300.000 de oameni au aflat că sunt liberi să-și dea demisia dacă nu vor să renunțe la munca remote. Paradoxal, tot compania este cea care i-a trecut în acest regim, în perioada pandemică, apoi a decis că este o variantă bună acest mod de lucru.

În cadrul unei ședințe generale, CEO-ul diviziei Web Services, Matt Garman, a transmis că din ianuarie 2025 se așteaptă ca angajații săi să se întoarcă la birou. Potrivit spuselor sale, 9 din 10 ar fi de acord, ceea ce înseamnă că sunt 30.000 de nemulțumiți. Nu dorește să lase loc de discuție, regulile sunt extrem de clare. Nu mai funcționează munca de acasă.

„Dacă există oameni care pur și simplu nu lucrează bine în acest mediu și nu doresc, este în regulă, există și alte companii. Când vrem să lansăm cu adevărat produse interesante, nu o putem face atunci când nu suntem prezenți fizic”, a spus Garman, potrivit Reuters.

 

Amazon nu mai tolerează nici măcar regimul hibrid. Angajații se plâng de noua politică a companiei

Firma trecuse la modul hibrid în urmă cu un an și stabilise că angajații pot lucra de acasă două zile și că 3 vor veni la birou, din 5. Inițial, lucrătorii nu s-au plâns și au acceptat propunerea, dar să vină mereu la sediu li se pare o pierdere de timp și resurse. Au acuzat Amazon că nu se uită la studii, statistici și cifre și că a luat o decizie pur subiectivă.

Pe de altă parte, este lesne de înțeles de ce gigantul vrea să aibă oamenii la birou. Le poate verifica activitatea mai ușor, pauzele, dar și să justifice încheierea clădirilor. Ar putea fi și o mișcare de piață, ținând cont că și alte companii din domeniu au început să interzică munca remote.

Directorul care a venit cu noua politică și-a justificat alegerea spunând că nu se pot atinge obiectivele Amazon dacă oamenii vin la muncă doar 3 zile pe săptămână. Despre experimentul cu munca hibrid, a transmis: „nu am realizat cu adevărat nimic, nu am reușit să lucrăm împreună și să învățăm unii de la alții”

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments