Stimaților, s-a ajuns că tătă marțafoimea televizionistă, feisbucească, dă sentințe peste cele ale curtenilor constituționaliști, din giustițiunea țărișoarei multâncercate. Ejectarea empostoarei antimoaște șî antisistem don cursa prezedențiala, a ridicat tătă moftangerimea patrioților naționale să facă ei dreptatea proletară. Cestiuni de doctrină a măreției dreptului, de constituționalitate au ajuns minge de futbol pentru tăt feliu de răcnitori beșînoși ai Cărpaților noștri înalți și semeți. Onorabililor, de câțiva anișori buni terorista bunului simț, mahalagioaica năționale și nu numai, jena lumii civilizate ajunsă să reprezinte Mama Țară tocmai la Briuxel, miss Pighi în sos picant, face circ șî înjură public, peste tăt. Din păcate, are mulți troglodiți care joacă ursul după cum bate dumneaei din gură. Circ șî pâine, stimabililor, o glumă proastă bântuie țărișoara în lung și în lat iar o armată de zombi profund retarzi îi ține hangul. Mai trist este că, de frică să nu pățească mâine-poimâine la fel, tăți ciolănarii politikienești, indiferent de partid, au sărit în apărarea matahalei pseudosonate. Tristă țară, veseli moftangii, stimaților. Halucinant, bibicilor, halucinant! O țață vicleană cu bulbuci la gură, care s-a urinat pe mii de oameni care au urmat-o șî finanțat-o să ajungă să câștige 8k epuroi lunar, plus beneficii la parliamentul Eropei. Ha-lu-ci-nant!
Acasă Morții mamii lor Giudecători constituționaliști mânjiți de rahatul latrinesei naționale. Tristă țară, veseli populaționiștii!
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi