Avânt sărbătoresc: colectivul de oameni ai muncii de la Naționalul ieșean transmite multe urări europene colegilor din Republica Moldova!

0
260

Realegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova a realimentat apucăturile patriotarde și slugarnic europene ale intelectualității românești. Abia s-au încheiat referendumul privind modificarea Constituției moldovenești în direcția UE și scrutinul prezidențial și deja dinspre România cea fabulos de prosperă au început să curgă îmbrățișările frățești și exagerat de europene. Totul aduce cu atmosfera cu ședințele de partid comunist în care colectivul de oameni ai muncii cu carnet roșu de partid, în frunte cu activiștii și tovarășii de la prezidiu salutau prin aplauze furtunoase cooptarea unui nou membru în organizația de bază.

De departe cea mai penibilă în entuziasmul său de anii 50 e urarea tovărășească care vine taman de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, de unde distinșii actori, regizori, directori, probabil că și mașiniștii și recuziterii cu pieptul tresăltând de bucurie bruxelleză, i-au salutat voios pe colegii de peste Prut pentru mare salt cu prăjina peste pârleazul care-i despărțea de marile valori europene.

„Colectivul Teatrului Național Iași felicită întreaga mișcare teatrală din Republica Moldova, bucurându-se de reușitele celor care își doresc țara în familia democrată a națiunilor europene. Dragi colegi, vă așteptăm cu nerăbdare să fiți alături de noi, în Uniunea Europeană!”, a apărut pe pagina de Facebook a teatrului din Iași.

Dincolo de limbajul de lemn pe care nu l-ai aștepta la o instituție cu pretenții creative cum este un teatru de tradiția Naționalului ieșean, nu poți să nu te întrebi: cu ce ar fi diferit ca valoare un teatru din UE față de altul din afara UE?

Odată intrat în UE, va deveni Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău mai performant, actorii de acolo mai talentați, spectatorii vor fi cunoscători mai rafinați ai fenomenului teatral? Saltul în UE garantează creșterea calitativă a repertoriului scenic?

Ce legătură au valorile UE cu munca actorului de teatru?

În aceeași notă, probabil că vor apărea mesaje similare de bucurie națională și calde felicitări din partea ospătarilor de la Bolta Rece către colectivul de somelieri de la Purcari pentru lupta lor neînfricată de accedere în marea familie bahică a UE. Sau contrabandiștii de țigări din Piața Nicolina să le trimită alese sentimente de mândrie europeană băieților furnizori de peste Prut!

În pseudoentuziasmul ăsta ridicol, de un heirupism marca Bumbești – Livezeni, totul este posibil, din păcate și grotesc.

5 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments