Călin Georgescu, despre care britanicii de la Financial Times scriu că este un politician pro-rus şi de extremă dreaptă, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, potrivit comisiei electorale, dând o lovitură majoră establishment-ului politic al ţării.
Fost membru al partidului naţionalist radical AUR, a candidat ca independent şi nu a fost văzut ca un favorit. Deoarece niciun candidat nu a obţinut mai mult de 50 % din voturile de duminică, Călin Georgescu va participa la un tur de scrutin peste două săptămâni. Dacă va câştiga, va deţine cea mai puternică funcţie din România, cu dreptul de a desemna prim-ministrul, de a purta discuţii de coaliţie şi de a avea ultimul cuvânt în materie de securitate şi politică externă. „Acesta este un cutremur politic”, a spus Costin Ciobanu, cercetător la Universitatea Aarhus din Danemarca.
Călin Georgescu a contestat anterior apartenenţa României la NATO, susţinând că ţara nu a văzut beneficii clare din partea alianţei, şi a criticat, de asemenea, amplasarea unui scut antirachetă în România, în declaraţii care îi fac ecou preşedintelui rus Vladimir Putin. În 2020, el l-a numit pe preşedintele rus unul dintre puţinii „lideri adevăraţi” din lume şi a afirmat că acesta „îşi iubeşte ţara”.
În perioada în care a fost membru de onoare al AUR, Călin Georgescu a atras o condamnare generalizată pentru că a susţinut foşti lideri români de extremă dreaptă. De asemenea, el s-a referit la dictatorul pro-nazist al României, Ion Antonescu, sub a cărui guvernare au fost ucişi sute de mii de evrei, ca la un „martir”