Despre cei doi candidați calificați în turul 2 al alegerilor prezidențiale s-a scris și se va scrie mult în următoarele două săptămâni. Amândoi au surprins prin performanța lor, neaflându-se în zona favoriților. Un motiv în plus de a imagina tot felul de scenarii oculte care i-ar fi împins pe Călin Georgescu și Elena Lasconi în finala pentru Cotroceni, dar și o bună ocazie de a face câteva scurte analize asupra profilului psihologic al celor doi.
Unul dintre cele mai relevante indicii că reușita lui Călin Georgescu a surprins pe toată lumea îl reprezintă cota pe care o acesta o avea la casele de pariuri, în data de 4 noiembrie. În timp ce, de exemplu, Marcel Ciolacu avea o cotă halucinantă de 1.02 pentru intrarea lui în turul 2, cota lui Călin Georgescu era imensă, de 300. Ca o explicație a mecanismului atribuirii acestor cote, cu cât ele sunt mai mari, cu atât șansele de a se produce evenimentul pe care se pariază sunt mai mici. Până și Ludovic Orban, care la acea vreme nu-și anunțase retragerea, avea o cotă mai bună decât Georgescu, respectiv 100. Elena Lasconi se afla într-o zonă bună, fiind cotată cu 4,75 că va ajunge în turul 2.
Prin urmare, până și casele de pariuri au fost surprinse pe picior greșit, nereușind nici ele să intuiască desfășurarea ostilităților, cu toate informațiile mai mult sau mai puțin oculte pe care le dețin de obicei.
În al doilea rând, avem sondajele de opinie care, la rândul lor, nu au reușit să identifice ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu. Spre exemplu, Sociopol (institut controlat de sociologul Mirel Palada) anunța pe 11 noiembrie un clasament al preferințelor electoratului în care Călin Georgescu nu apărea în primele opt poziții, fiind plasat în zona candidaților cu un scor potențial de sub 1%! Marcel Ciolacu era în frunte, cu 29%, iar Lasconi abia pe poziția a patra, cu 12%.
Sociologul Mirel Palada s-a declarat el însuși surprins de evoluția lui Georgescu, arătând într-o postare pe Facebook cum s-a petrecut aceasta: “Așa a crescut Georgescu în ultima săptămână. Explozie în ultima lună, dar mai ales în ultimele zece zile. Cu o lună inainte de vot era la 2%. Cu 10 zile înainte de vot era la 7%. Cu două zile înainte de vot era la 13%. Delir. Delir curat. N-am văzut așa ceva în viața mea…”
De ce Sociopol nu a făcut publică această creștere spectaculoasă a lui Georgescu, deși o măsurase, rămâne o enigmă.
Să nu fi aflat și celelalte institute de sondare a opiniei publice de traiectoria puternic ascendentă a candidatului independent? Dacă da, de ce au tăcut?
În al treilea rând, circulă un scenariu care ar putea lămuri într-o anumită măsură intrarea celor doi outsideri în finala la care nu au avut acces Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, reprezentanții celor două mari partide din România. Raționamentul respectiv spune că numai un contracandidat de genul lui Georgescu ar fi putut fi învins de Elena Lasconi în finală. Ideea ar fi că, astfel, s-ar fi confruntat un candidat etichetat drept pro-rus, anti UE – NATO, cu numeroase raportări la misticism și fenomene ieșite din normal, cu Lasconi, exponenta pro-europenismului, o adeptă a globalismului etc., balanța victoriei înclinând spre reprezentanta USR.
Astfel, Georgescu ar fi fost propulsat artificial peste noapte în finală, tocmai pentru a-i asigura lui Lasconi un adversar lesne atacabil, mai ales în contextul geopolitic actual, în care orice asociere a unui personaj cu Rusia devine automat un act de trădare.
Sunt doar câteva din misterele parcursului extraordinar pe care Călin Georgescu l-a înregistrat în ultimele zile de dinaintea alegerilor, culminând cu victoria categorică din primul tur, fază pe care n-au reușit să o depășească candidați mult mai bine poziționați în sondaje.
Rezultatul finalei din 8 decembrie va limpezi, probabil, enigma Călin Georgescu.