EXCLUSIV! Profesoară bătută golănește de un elev în fața clasei, la școala profesională din Focuri. Conducerea școlii și Poliția mușamalizează cazul

0
1569

O profesoară de la Școala Profesională Focuri a fost bătută în mod animalic de către un elev de clasa a XI-a. Golanul în cauză a început prin a-și bate o colegă, chiar în timpul orelor de curs, moment în care profesoara a intervenit pentru a o salva pe tânără din mâinile bătăușului. Intervenția profesoarei l-a enervat și mai tare pe golanul dezlănțuit care a început să o lovească pe profesoară, după care i-a aplicat un șut în cap. În ajutorul profesoarei, care imediat după incident și-a dat demisia, a sărit un coleg care a început să-l bată pe elev. Incidentul a fost trecut sub tăcere de către conducerea școlii. La fața locului au fost solicitați și polițiștii din comună. Cu toate acestea, reprezentanții IPJ Iași au negat incidentul – „Nu am avut nicio sesizare în acest sens”

Violența în școlile ieșene a escaladat orice limită. Controlul prin intermediul comisiilor de disciplină este o măsură desuetă, singura soluție fiind excluderea golanilor minori din învățământ și deferiți unei structuri de reeducare. Săptămâna aceasta, o profesoară de fizică de la Școala Profesională Focuri a căzut victimă instinctelor animalice ale unui elev de 17 ani care a lovit-o în mod animalic, cu pumnii și picioarele. La rândul său, elevul a fost bătut de un profesor care a sărit în ajutorul colegei sale.

Un incident regretabil și foarte previzibil a avut loc astăzi în școala noastră. Este vorba despre un elev cu reale probleme comportamentale care a fost doar avertizat până acum, în urma altor incidente cu violență. Astăzi (n.r. vineri, 8 noiembrie), acesta a provocat un incident în urma căruia locul lui ar trebui să fie la pușcărie. A început prin a-și bate o colegă în oră, fără a se jena de prezența profesoarei care a intervenit pentru a salva eleva agresată, iar la rândul ei a fost bătută cu pumnii și picioarele de către elev. A fost chemată poliția și a fost declanșată o anchetă, dar cred că nici de data asta nu se va face nimic pentră că celor din școală le este frică de repercursiuni” , ne-a declarat, sub protecția anonimatului, un profesor din școală.

Potrivit unui alt cadru didactic, în ajutorul profesoarei lovite cu picioarele în cap de către elev a sărit un alt profesor care l-a luat la bătaie pe elev.  Imediat după incident, profesoara agresată, care era nouă în școala din Focuri, și-a înaintat demisia, speriată de mediul școlar extrem de violent de la Focuri .

Câte instituții implicate, tot atâtea minciuni

Ca o glumă amară, pe pagina școlii profesionale din Focuri se menționează faptul că scopul școlii este să faciliteze dezvoltarea individuală a fiecărui copil, să creeze un climat de muncă şi de invățare care să fie stimulativ pentru toți copiii, să dea sens încrederii si aspirațiilor elevilor, să furnizeze părinților siguranţa, că atat preșcolarii cât și școlarii trăiesc și învaţă într-un cadru sigur,deprind libera cooperare cu ceilalți şi sunt pregătiți pentru o formare profesională de calitate și să ofere comunității modele de tineri apți să se integreze cu succes în sistemul de învăţământ profesional și în viața comunității. Din păcate, realitatățile crunte precum acest incident care este departe de a fi unul singular, infirmă nobilele scopuri care nu sunt decât aspirații sau glume proaste ale conducerii școlii.

Informațiile contradictorii despre acest incident au fost accentuate și mai mult, chiar de cei care ar fi trebuit să gestioneze ceea ce se întâmplă în școală și în comunitate, în general. Contactat telefonic, primarul Viorel Murariu știa de la polițiștii din comună doar faptul că un profesor a bătut un elev, în timp ce directoarea școlii susține cu totul altceva.

Da de unde are astfel de informații domnu primar? Un elev a lovit-o pe colega sa în timpul orei de fizică, aparent din greșeală, iar profesorul a intervenit și a semnalat cazul conducerii unității. Eleva susține că nu a avut nicio intenție rea colegul ei, însă comisia de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar a demarat o anchetă în acest sens”, a încercat să minimalizeze amploarea incidentului directoarea școlii, prof. Ionela Pentiuc.

Mușamalizare sau amatorism? Acoperă polițiștii o beizadea descreierată?

Menționăm că animozitățile dintre primar și directoare s-au accentuat în cursul lunii trecute, atunci când primarul a fosu acuzat că a furat ușa de la intrarea în unitatea de învățământ și a refuzat să o înapoieze.

Directorul unității de învățământ ne-a informat ca ieri a avut loc , în școală, un act de violență fizică în care au fost implicați doi elevi și un profesor . La nivelul unității se fac verificări pentru a se înțelege contextul în care s-au produs aceste fapte, precum și pentru a se stabili măsurile care se impun. Precizăm că au fost sesizați și reprezentanții Inspectoratul Județean de Poliție care s-au deplasat în unitatea școlară și care fac propriile cercetări.  La finalul verificărilor din școală vom reveni cu rezultatele acestora și cu măsurile dispuse”, ne-a declarat Antonina Bleorț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași.

În timp ce reprezentanții ISJ Iași confirmă incidentul și susține că pe fir au intrat și polițiștii din comună care au deschis o anchetă, comunicatorii IPJ Iași, în urma unor verificări care au durat mai bine de o oră, au revenit către reporterii 7Est cu un răspuns halucinant – “Nu a fost nicio sesizare despre un incident la școala din Focuri”. Lene, dezinteres, amatorism, instituții publice de decor.

Ulterior, reprezentanții IPJ Iasi au revenit cu lămuriri suplimentare despre incident, precizând ca în cauza a fost deschis un dosar penal pentru lovire pe numele unui profesor de la Școala Profesionala Focuri.
„La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au fost sesizați cu privire la o agresiune, care ar fi avut într-o unitate de învățământ, din comuna Focuri. Din cercetările efectuate, s-a constatat faptul că un elev, în vârstă de 16 ani ar fi lovit o colegă, iar un profesor ar fi intervenit și l-ar fi agresat pe elev. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și purtare abuzivă. De asemenea, atât elevul, cât și profesorul au fost sancționați contravențional, conform Legii nr. 61/1991”, au precizat reprezentanții IPJ Iași.

Din înșiruirea de reacții contradictorii se vede cu ochiul liber cine relatează adevărul cu ombida anilor de muncă în spate ce nu se văd transpuși și în educația acestor odrasle și cine abordează o atitudine de sinecurust disperat să își apere postul și salariul aferent, cu riscul de a ascunde adevărul și a lăsa loc la alte incidente cu violență. Într.o astfel de “Românie educată”, noua generație va considera că abordarea unei opinii false care are darul de a mușamaliza o faptă și implicit fuga de adevăr este calea corectă în viață. Asta e reforma în educația românească,  o buturga putredă legata de gâtul firav al guvernelor de paie sau a tot felul de politruci ajunși la cârma ministerului Educației.

3.8 6 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments