Această rundă electoralistă scoate la iveală, onorabili cetitori, tăt feliul de ratați cu ștaif. Dar reânvie șî fosile politikienești care catin dează la derută. Poate le mai zâmbărește norocul, zâc ei, să mai prindă câțiva ani de mocangeală pe banul domniilor voastre. Dubaiul îi așteaptă și de ce nu ar merge pe ban public, deși nu sunt chear de plâns personagiile acestea. Egzemple la îndemână ar fi o fostă pereche politikianistă, doi asociați pe ceolanul pedelist: tantea Mihaela șî nea Cip, căpitanul de la Poli, care când trăgea cu dreptul părea că e stângul. Sau invers, uatevăr. Tantea Miaela a mai ros puțin osul după prăbușirea pseudopartidului lui Petrov. Dar Don Costeleone, agiuns bimbașă pe la patrușoptul leberal, i-a dat cu flit la modul grobian, așa cum e el învățat de la provenență. Așa că Miaela s-a împăcat un timp cu soarta. Cine știe ce a mai făcut în pauza asta dar nu mai îndurat. Și s-a mulțumit și cu o poziție la una minusculă, nemaiavând acces la alea mari. Partide, bibicilor, nu vă gândiți la alte prostii! Așa a ajuns tantea, acu la maturitate, pe listurile partidulețului de acțiune. De acțiune, vorba vine…Unde s-a reunit cu Livache, ahtiat șî el măcar să miroase ceolanul, atât cât a mai rămas pâna la scrutineală. Cam asta e cu doamna profesoară care a predat algebra mai pe genunchi, așea, între două aveoane ca aleasă a populimii contribuabile. Cât despre elevul ei preferat, și poate singurul, de altfel, mult timp între două navete, nea Cip Pară Schi, știm cu tății. A pupat mult și îndesat la galeristul Simeon, în afară de con tribuțiunea în euroi, să îl pună în capu’ la listuri. E dreptul lor, stimabililor, noi primim, nu ne opunem tentativei lor de înciolănire perpetuă. Înțelegem, e mult de suferit când dai de gustul măduvei șî după aceea vine alde un opincar, ajuns șăf la partid, șî ți-l ia, să-l dea la finu și la gașcă. Trist, adevărat, bibocilor. E bucurie când îl lingi dar e tristețe când îl pierzi…trist cu adevărat.
