Stimații noștri, nu știm dacă domniile voastre realizați că nimic nu se compară cu țărișoara noastră minunată! Unde s-a mai pomenit, onorabililor, în tătă lumea asta, ca un un dublu inculpat, trimes la giudecată, cu termene corespunzătoare, să stea liniștit și surâzător la dreapta menistrului de Giustițiune?! Se egzistă prezumtivitate de nevinovet, primim! Dar oare nu e cam mult? Pe Don Costeleone îl înțelegem, e un vulpoi cu ochelari, luptător până la disparițiune. Ca în povestea vulpei, care își roade laba să scape de capcană, Costeleone nu ar ezită nici un minuțel să își roadă mânurile, cu tăt cu ceasuri scumpe, ca să scape de cătiușe. Nu ne îndoim nici o clipă că și-ar da până și adidașii cârpiți ai studenției să scape de pandaimos. Dar în căpșorul ăla blond al ministresei oare ce s-ar găsi dacă am căuta, onorabili cetățeni șî alegători de bună credință? Oare am găsi ceva? Asta este întrebarea, bibicilor! Cum să te afișezi cu vulpoiul, nevinoveț încă, ce-i drept, că e prezumțiune. Dar ce zâc suptalternii tăi, procorori, carele se străduiesc șî transpiră să îl bage la pârnaie pe prezumptiv, când el aproape că îți pune mâna pe…pe rochie, hai să zâcem așa?! Că fără să fim mălițioși dar că așea, mai din greșeală i-ar putea-o scăpa, nu? Greu tare, bibicilor, greu tare! Oare ce e în capul dumneaei, ministresei, stimaților, să stea lângă enculpat ore întregi, fără nici o emoțiune? Că nu știi, enculpatul e enculpat, te poate strânge de mână, de ceva, că nu poți încrede până la pronunțare, nu? Mai ales cu mafeoții! Ce să mai zâcem, că ne răcim gura degeaba cu inutilitate. Doar ne minunăm șî scăndălisim noi de așa ispravă stranie cum nu ai întâlni nici în țara aceea de au ca monedă ditamai p….a! Punem puncte, că dacă la ei e bunăstare, la noi e rușâne mare și mai cetesc șî copchilașii pe la rubricuță.
