Stimați contribuabili. Vom evoca la rubricuță câteva amintiri de pe vremea caricistă a conseliului de giudeț. Șî care fac pagubă în buget șî in ziua de azi. Pe colo, cum bine vă amintiți, a trecut și personagiul de tristă amintire din istoria acestui stabiliment, Caricel Pompa. Ce nu se știe sau se știe numai de către unii inițiați, o dată ajuns moftangiul la putere acolo a plasat pe ușa den spate, dinspre gangul de vizavi, niște lachei de presă. Printre ei și un fel de ex-giornalistă, pre numele ei Eliza. Cum necum, că avea Caricelul o chimie ceva cu tantea că nu, că era șî încă ceva, nu mai contează. Deși mulți curioși se cam întrebau de unde șî până unde, că deși tătă lumea râdea de ce scria sau nu scria ea, nimenea n-o deranja. Dar nu mai răscolim noi boarfele de prin subsolurile cășii pătrate, că și așa intră în reconstrucție. Ce e de reținut ar fi că această catastrofă redacționalistă, stimabililor, s-a tăt strecurat pâș-pâș, sî a ajuns tetulară pe acolo, pe vreo trejdemii de epuroi anual, așa! Caricel s-a dus dar ea s-a dat la fund, a rămas pe colo uitată într-un colț de clădire. A fost văzută și unii șe-au adus aminte ea acu, că s-au mutat tăți de la țentru. Când noi am întrebat cu ce se ocupă manfafaua, nu știe nimenea ce face și cum face. Doar încasează, regulat, cum încasa șî de la Caricel în vremurile lui de bimbășie. Și acum zâce enternetul cum râdea tăți presarii, ce minuni de comunicate de presă le dădea Eliza noastră, onorabililor! Asta ca să vedeți, că nu numai Don Costelo e nasol șî șe-a pus șoferiu ăla ca un cocostârc mare admenestrator, tot pe degeaba, de luat jde mii de epuroi șî el. Nu Costelo a inventat sinecurile, cumătriile și alte apucături de puțân bonses de pe banul public. Ș-am încălecat pe-o șa și v-am zâs saga Elizei așea!
