Un securist dovedit vrea să ajungă senator prin partidul lui Șoșoacă

0
26

Alexandru Amititeloaie din Iași este propunerea partidului Dianei Șoșoacă pentru un post de senator, primul pe listă, în județul Botoșani. Se prezintă a fi conferențiar universitar doctor, dar este antisemit, antieuropean, adept al teoriilor conspirației și a fost securist înainte de 1989.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) l-a descoperit încă din 2008 ca fost lucrător al Securității și l-a acuzat că a încălcat drepturi fundamentale ale omului prin acțiunile sale din perioada comunistă.

CI-stul din armată

În CV spune că în perioada octombrie 1976 – ianuarie 2000, a fost „ofițer la Trupele de grăniceri (Poliția de frontieră)”. „Nu mă aștept să citească pe aici votanți SOS din Botoșani, dar m-am gândit să îi completez omului CV-ul. Că poate a uitat de calitatea de fost securist – subspecia CI-st în armată, în a doua jumătate a anilor ’80”, scrie Răzvan Popa, cercetător CNSAS pe pagina lui de Facebook.

Antisemit, antieuropean, adept al teoriilor conspiraților, Amititeloaie se prezintă conferențiar universitar doctor. În 2008 a participat la alegeri din partea PRM și a fost verificat de CNSAS. Astfel, potrivit documentelor, „pârâtul a avut gradul de căpitan şi funcţia de şef Birou Contrainformații la UM 02910 – Rădăuți din cadrul Direcţiei a IV-a (1986, 1987), iar în această calitate a aprobat deschiderea urmăririi informative a unui ofițer semnalat că „sora sa a rămas ilegal în străinătate”.

In acest sens, Amititeloaie a aprobat următoarele măsuri informativ-operative:

– „încadrarea informativă a obiectivului cu sursele <JAR GHEORGHE> şi <VANEA> pentru a stabili comentariile pe care le face obiectivul referitor la rudele rămase ilegal în străinătate; concepțiile morale politice şi modul în care acestea interpretează anumite evenimente politice interne sau internaționale; semnalarea persoanelor din mediul de relații al obiectivului şi familiei acestuia; dacă obiectivul audiază și colportează ştirile transmise de posturile de radio străine”.

încadrarea informativă a soției obiectivului la locul de muncă

interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor telefonice

De asemenea, CNSAS a mai susținut că Amititeloaie a aprobat încetarea legăturii cu un colaborator pentru următorul motiv: „Persoana de sprijin, precum şi membrii săi de familie nu sunt semnalați cu probleme de interes operativ privind relațiile cu străinii, apartenenţa la culte-secte, ci doar aspecte de căpătuială, beții, compromiterea in societate şi la locul de muncă”.

In opinia instanței, activitățile lui Amititeloaie desfăşurate în calitate de angajat al fostei Securităţi, au îngrădit dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor. Decizia instanței este definitivă.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments