VIDEO DIICOT a pornit dimineață operațiunea “Școala” și efectuează percheziții in Iași, Pașcani, Podu Iloaiei și alte locații din țară

0
33

La această oră, procurorii DIICOT Iași împreună cu ofițerii BCCO Iași efectuează 50 de percheziții domiciliare în municipiile Iași, București, Galați, Pașcani și orașul Podu Iloaiei, în mai multe cauze penale având ca obiect infracțiunile de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive, săvârșite în special în mediile școlare.

Anchetele vizează un număr de 40 de făptuitori, majoritatea elevi și studenți ai unor unități de învățământ de pe raza județului Iași, față de care organele de urmărire penală au desfășurat ample activități de documentare și investigare în combaterea traficului cu substanțe interzise.

Audierile se vor desfășura la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, fiind vizați atât făptuitorii, cât și aproximativ 70 de consumatori (majoritatea elevi și studenți). Cercetările efectuate au beneficiat de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Iași, DGASPC Iași și Spitalului de Copii Sf. Maria, care monitorizează cazurile minorilor intoxicați ca urmare a consumului de substanțe interzise.

Concomitent, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui împreună cu ofițeri din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui efectuează 4 percheziții domiciliare în municipiul Bârlad, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive.

Probatoriul administrat a reliefat că pe parcursul anului 2024, un număr de 4 făptuitori au vândut, în mod repetat, substanțe psihoactive către consumatori, în special elevi ai unităților de învățământ de pe raza municipiului Bârlad. Audierile în această cauză se vor desfășura la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui.

Acțiunile sunt realizate cu sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, Suceava și Galați, polițiștilor Biroului Siguranță Școlară și luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui , jandarmilor Inspectoratelor de Jandarmi Județene Iași și Vaslui și ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments