Pacea și libertatea nu vin niciodată de la Est. Dimpotrivă, de la Est vin lipsuri, război și suferință. Este declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis în ziua în care sărbătorim 35 de ani de la Victoria Revoluţiei, o lecţie de care trebuie să ne amintim azi mai mult ca niciodată. Pe 22 decembrie 1989, Ceauşescu a fugit de pe acoperişul Comitetului Central cu elicopterul. Însă morga era deja plină de trupuri strivite de TAB-uri sau ciuruite de gloanţe. Oamenii au strigat „Vom muri şi vom fi liberi” pe străzi şi în locul cunoscut şi azi ca „baricada de la Inter”. Arhivele au păstrat imagini şocante şi voci care au dat ordinele de a ucide cu un cinism înfiorător.
„Trimite TAB urile, urgent, la Inter. Da’ urgent! Şi reţinem tot ce putem.
Suntem la faţa locului. I-am luat la goană. Au şi luat-o la goană.
Da, mai repede, mai repede! Si TAB urile. Iei tot!
Da, urgent, către Intercontinental. Un picior să nu mai fie!
Repede, repede, personal ocupă-te de treaba asta!”
Ordinul a fost executat. În seara zilei de 22 decembrie la Inter a fost măcel. Cei câţiva ziarişti români care au fost martori îşi aduc aminte totul. „Era o atmosferă de sfârşit sau de început de război , TAB uri, tancuri, pe jos erau gloante de toate calibrele”, povesteşte Dinu Lazăr, fotograf.
„După ce s-a întunecat a început să se tragă. Mi-a fost foarte frică pentru că eram cu camera în mână şi mie îmi trebuia o armă”, adaugă Horia Bolboceanu.
Sunt puţine imagini cu ce s-a întâmplat în acea seară şi pe parcursul nopţii la baricada de la Inter. Dar şi mai puţini sunt oamenii care au supravieţuit şi vor să îşi mai aducă aminte ce au trăit.
Cronologia masacrului de la Inter
Oamenii veniţi de la miting au început să ridice Baricada după ora 17. Bulevardul Magheru a fost blocat cu jardiniere, mese şi scaune de la restaurantele de vizavi de Intercontinental. Baricada a fost întărită cu pubele, bănci şi semne de circulaţie. O oră mai târziu, zidul acesta de apărare, improvizat, avea deja 2, pe alocuri chiar 3 metri înălţime. A fost căptuşit apoi cu trei camioane, microbuze şi mai multe maşini ale localnicilor. Strada Batiştei a fost blocată cu un camion plin cu saltele, iar în dreptul ieşirii cineva a adus o ambulanţă. Pe la 19 un TAB a încercat să treacă. Al doilea a rămas blocat în zidul ridicat de revoluţionari. Militarii au fost lăsaţi să fugă, iar TAB-ul fost incendiat. În scurt timp, toată baricada a fost cuprinsă de flăcări. După ora 20, forţele de ordine au blocat total zona şi au deschis focul asupra mulţimii. Zeci de oameni au fost ucişi, iar câteva sute răniţi. Câteva ore mai târziu, Ceauşescu a ordonat ca demonstranţii să fie dispersaţi cu orice preţ. Două tancuri au spart baricada, cei rămaşi în piaţă au fugit, iar zona a fost curăţată de orice urme până în zori.
„Nu se aştepta nimeni să urmeze carnagiul de la Intercontinental în noaptea respectivă. De abia a doua zi am aflat ce s-a întâmplat acolo. Totul era spălat, curăţat, cu furtunul. Tot sângele, nu mai era niciun fir de sânge acolo, a doua zi dimineaţă. Nu ştiu exact câşi morţi au fost, probabil că au fost şi rapid luaţi”, ne spune Horia Bolboceanu, cameraman Sahia.
Baricada a rezistat o noapte, iar a doua zi s-a transformat în baricada unei națiuni. Muncitorii din schimburile 1 și 3 se îndreptau, exact prin acest loc, spre sediul CCR și nimeni nu-i mai putea opri.
Revoluţia din România, ştire de prima pagină în presa internaţională
La ora 12 şi 6 minute, pe 22 decembrie, Nicolae Ceauşescu şi Elena au fugit cu elicopterul de pe acoperişul Comitetului Central. În tot acest timp, mulţimea furioasă forţa intrările în clădire. Pentru toată lumea era clar, Revoluţia a invins.
Ce se întâmpla în România devenea o stire internaţională. Toate televiziunile importante din lume îşi trimiteau echipe de corespondenţi la Bucureşti. Nu se ştie câţi jurnalişti străini au fost în România la Revoluţie, dar e suficient să vă spunem că, pentru prima data in istoria sa, singurul hotel de la noi care facea parte dintr-un lant international, era neincapator.
„Hotelul funcţiona în perioada respectivă cu 423 de camere care erau toate pline şi era tot holul hotelului plin de ziarişti care voiau doar să fie găzduiţi aici. Ştiau că aici vor fi păziti orice s-ar întâmpla şi acceptau să doarmă chiar şi în holul hotelului. Practic nu dormeau, erau pe străzi”, povesteşte Dana Costache, PR hotel Interncontinentat.
Mărturisile tulburătoare ale jurnaliştilor martori la masacru
De aceea, se spune, Revoluţia s-a şi mutat de la Comitetul Central în faţă la Inter. Pentru că hotelul era plin de ziarişti străini, iar revoluţionarii sperau că în felul asta vocea lor va fi mai bine auzită în toată lumea. E un moment de care încă îşi aduce aminte Tom Stoddart, fotoreporter la Sunday Times. „Îmi aduc aminte lumânări aprinse peste tot, oameni rugându-se pentru cei morţi dar şi pentru libertate. Îmi aduc aminte o fotografie pe care am făcut-o cu piaţa văzută printr-un orificiu din steag. Încercam să documentez prezenta teroriştilor şi teroarea din jurul lor.”
Tom Stoddart mai văzuse şi revoluţii, şi războaie în toată regula. Dar ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti, sub ochii lui, a fost cu adevărat şocant chiar şi pentru un fotoreporter obişnuit cu ororile războiului: „Pentru noi era de-a dreptul periculos să ne facem meseria pe străzi, era multă violenţă , oameni erau împuşcaţi. Am fost să fac fotografii într-o morgă. Tot spaţiul era plin de cadavre. Ceva extrem de emoţionant”.
Potrivit datelor oficiale, din cei 1166 de oameni ucişi în zilele Revolutiei, aproape 300 au pierit în primele zile, până în 22 decembrie.
