Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat în vârstă de 34 de ani, cetățean columbian, pentru tentativă la infracțiunea de acte de diversiune.
Pe parcursul lunii iulie 2024 la instigarea unui suspect, cetățean străin rezident în Federația Rusă, inculpatul a desfășurat o activitate de documentare pentru punerea în aplicarea a unui plan de incendiere sau distrugere prin explozie/incendiere a unor obiective în România, cu importanţă deosebită, de natură să pună în pericol securitatea națională.
De asemenea, în același interval de timp, inculpatul a procedat la efectuarea recunoașterii în teren a obiectivelor pe care intenţiona să le distrugă în modalitățile menționate, realizând fotografii și filmări ale acestora. Planul infracțional nu a fost finalizat datorită intervenției organelor de poliție.
Cercetările efectuate au mai relevat că inculpatul a efectuat stagiul militar în cadrul forţelor armate din țara de origine, fiind instruit în activităţi de culegere de informaţii.