Economistul Cristian Păun a avertizat că suveranismul românesc este, de fapt, forma extremă de intervenţionism, nicidecum „a treia cale” sau o alternativă viabilă şi dătătoare de un viitor mai bun. Iar dacă România o va lua în această direcţie, situaţia va deveni dezastruoasă.
Redăm mai jos postarea lui Cristian Păun intitulată „Cine să se opună suveraniştilor?”
„Nu prea există mulţi care să li se opună. Cu argumente, cu soluţii alternative, cu tăria cu care ei vituperează şi înfierează, cu determinarea cu care ei duc astăzi pe toate planurile lupta de clasă şi revoluţia lor populară (proletară).
Sindicaliştii? Sindicaliştii de la noi (şi nu doar de la noi) urăsc visceral capitaliştii şi multinaţionalele. Îi consideră stăpâni de sclavi, colonizatori, profitori, evazionişti (nu declară profiturile care sigur sunt imense dar sunt ascunse bine). Mulţi lideri de sindicat de la noi rezonează cu toată fiinţa lor cu suveraniştii. Nu au cum să îi combată. Sunt în aceeaşi barcă cu ei. Unde mai pui că cele mai numeroase şi puternice sindicate sunt în jurul unor caste de angajaţi la stat care trebuie mereu apărate de oricine vrea reforme, vrea privatizare, vrea stat minimal.
Politicienii? Politicienii de la noi nu iubesc iniţiativa privată, antreprenorii, capitalul privat. Pentru cei mai mulţi dintre ei, statul (pentru care lucrează) este esenţial, puterea şi implicarea lui în economie trebuie să fie dominantă. Cât timp statul este puternic şi omniprezent, ei au putere. Au ce împărţi. Au ce oferi. Au voturi. Au linişte. Privatul este mereu ticălos şi lacom iar politicienii sunt singurii (lacomi şi ticăloşi şi ei) în măsură să îi ţină cu botul pe labe. Mai ales pe străinii colonizatori şi rău intenţionaţi. Mulţi politicieni de la noi de la vârf, şi nu numai, rezonează cu ‘valorile’ suveraniste. Unde mai pui că unii sunt comunişti de-a dreptul, cei mai suveranişti dintre toţi câţi au existat pe aici.
Antreprenorii? Cei mai mulţi antreprenori de la noi vor protecţionism. Simt ei, evident greşit, că nimeni nu îi apără de concurenţă, mai ales de concurenţa străină. Că străinii le fac rău, nu bine, când îi concurează. Că multinaţionalele sunt greu de învins, aproape imposibil. Că produsele româneşti (adesea mai scumpe, cu calitate mult mai slabă şi mult mai rare) sunt marginalizate şi ţinute departe de consumatori, defavorizate şi că nu există o alegere liberă a consumatorului, atunci când sunt puse în raft lângă cele din străinătate. Integrarea şi globalizarea sunt şi pentru ei periculoase, riscante şi dificile.
Izolaţionismul şi protecţionismul, consideră mulţi antreprenori de aici, sunt soluţia clară pentru prosperitate. A lor, mai ales. Unde mai pui că mulţi antreprenori sunt dependenţi de ajutoare de stat, sunt dependenţi de amnistieri, de facilităţi, de controalele statului care mereu te găseşte cu ceva în neregulă. Pe aici nu ai cum să rezişti dacă te opui, dacă nu colaborezi, dacă nu eşti prieteni cu cineva sus pus. Dacă nu ai pe cineva. Aşa se explică un mare paradox: mulţi capitalişti şi antreprenori de la noi sunt şi suveranişti.
Salariaţii? Aproape 1/3 din ei sunt angajaţi la stat, astăzi în România. Orice vânt de furtună, orice adiere de reforme (administrativ-teritorială, de exemplu), orice digitalizare aplicată exemplar, orice modernizare, orice criteriu de performanţă sau competenţă, orice audit serios sperie. Ei vor apăra mereu suveranitatea statului. Adică, locul lor de muncă. Privilegiile cu care vine la pachet. Îşi vor apăra statutul special prin care extrag rente din buzunarele cetăţenilor. De preferabil, fără să ofere foarte mare lucru. Ei nu vor emigra niciodată. Dimpotrivă, vor face tot posibilul ca alţii (cei pe care îi storc de taxe) să rămână pe aici, să fie dependenţi de ştampila lor, să nu aibă alternative şi oportunităţi prea multe. Să nu scoată capul prea mult.
Suveranismul românesc este, de fapt, forma extremă de intervenţionism. Nicidecum ‘a treia cale’. Nicidecum o soluţie. Nicidecum o alternativă viabilă şi dătătoare de speranţă sau de un viitor mai bun. A ajuns unde a ajuns pentru că o societate devastată şi devalizată de nişte politicieni rapace (suverani şi ei, evident) este disperată. Şi uşor de manipulat şi manevrat. De Oamenii Noi. Care, în afară de a fi revoluţionari şi justiţiari, nu au multe soluţii de oferit. Dimpotrivă, au lanţurile pregătite pentru o şi mai puţină libertate…
Şi un sfat pentru 2025:
Nu uitaţi, oamenii care nu pot fi liberi, nu pot fi fericiţi!
Ne vedem la anu’! Şi, la mulţi ani!”
