Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a trimis în judecată pe medicul Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii pe vremea pandemiei, pentru luare de mită.
Alături de fostul ministru au fost inculpate alte trei persoane pentru dare de mită.
Tătaru este acuzat de procurori că ar fi primit 150 de lei de la un pacient, pe care îl operase, pentru eliberarea documentelor necesare concediului medical, se arată în referatul DNA privind solicitarea ridicării imunităţii parlamentare, ajuns la Parlament şi consultat de G4Media.ro.
Fapta s-ar fi petrecut pe 25 aprilie 2024 în cabinetul medicului din Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi, judeţul Vaslui.
Procurorii susțin că a doua zi, pe 26 aprilie, medicul Tătaru ar fi primit 50 de lei de la un pacient pentru un consult medical şi eliberarea unei reţete.
Pe 27 aprilie 2024, medicul Tătaru ar fi primit „ouă şi o pasăre” de la un aparţinător pentru că o operase pe soţia acestuia.
Pe 7 iulie acest an, medicul ar fi primit o sticlă de vodcă şi una de şampanie de la o pacientă pentru un consult ulterior unei intervenţii chirurgicale.
Procurorii notează în referat că, pe data de 26 iunie 2024, la ora 16:18, medicul ar fi primit o mită de la un pacient în timp ce pe fundal se auzeau dezbaterile din cadrul videoconferinţei Camerei Deputaţilor.
Acestea sunt doar câteva exemple din cele 57 de situaţii în care medicul ar fi primit mită şi pe care ofiţerii DGA (Direcţia Generală Anticorupţie din MAI) le-au fotografiat şi filmat. Procurorii notează că medicul lua mită în funcţie de complexitatea operaţiei sau a cazului medical.