Gata. Dipotata noastră în SOS remoulad trece la luptă mizerabilă cu curățenie.

0
72

Dragi concetățeni, continuând noi să egzminăm lista cu aleșii ștămpilați de curând, am dat șî peste onorabila dipotată cu SOS, domnița Simona. La prima vedere, năcăjâtă, ca orice pătrioată năționale. Preferata amazoancei dacogetice, Șoșo cea Mare, Simonica se descurcă și ea cum poate. Zâce că e ăcționară la o companie de construcție, o fi, nu ne opunem. Dar mai pricepută pare a fi în frizerie, la salon, unde nu zâce iegzact cu ce se ocupă. Dar noi credem că dacă i-a plăcut lui Șoșo, de a pus-o pe lista fruntașă, invârte ceva firfirei șî pe la salon. Năcăjâtă da o duce bine doamna, ca tăți patrioții cu țara furată de ticaloșii de străini căpitaliști. Doamne ajută! Dar să vedem crezul politikienesc, mai bine zâs de ce am trimis-o noi la părliament pe doamna aceasta. „Pentru cei care simt că a venit momentul să contribuie la o reală schimbare, vin cu un prim mesaj: obiectivele mele prioritare sunt răspunderea în magistratură și eliminarea corupției de sus până jos! Conștientizez perfect ceea ce implică aceste chestiuni și mă angajez într-o luptă mizerabilă cu un întreg „sistem” bine ancorat și foarte periculos. Este momentul să începem curățenia generală! ” Stimaților, deci cu asta vă alegeți de la doamna Simona. Cu o curățenie generală șî cu o luptă mizerabilă. Adicătelea curat murdar, coane Fănicâ! Numai că nițel viceversa
Ea se alege patru anișori, până uitați, cu un ceolănel destul de zemos, să o ajute să prindă puteri. O tranzacție corectă, am zâce noi, între popor șî aleasă. Dar nu e nimic să ne opunem aici, așa e democrăția, bibicilor. Alături de Șoșo cea Mare, Simona cea Aprigă va scrie istoria viitoare a patriei, cu pătriotism și sacrificare năționale. Doamne Ajută! Bine că nu-s decât parțial cu Zamolxe doamnele astea, deci tot mai avem cu tății o șansă de mântuire! ‎

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments