Lucrările la Centrul Multifuncțional din zona Cicoarei se apropie de final

0
9

Lucrările la Centrul Multifuncțional din zona Cicoarei – Centrul Municipal pentru Educație și Sport Iași (CMESIS) se apropie de final.

Până în acest moment, constructorii au încheiat sistematizarea și au montat postul de transformare a rețelei electrice. Utilitățile de apă și gaz sunt finalizate.

În prezent se lucrează la amenajările exterioare (alei pietonale, locuri de parcare, spații verzi). Totodată, au fost achiziționate dotări exterioare și pentru sala de sport în valoare de circa 500.000 lei.

Centrul este construit cu fonduri europene în valoare de peste 16,8 milioane lei și este situat pe strada Sofia Nădejde (fostă Cicoarei) pe un teren de 7.700 metri pătrați, din care 15% vor fi spații verzi.

În cadrul CMESIS vor fi organizate spaţii pentru activităţi educative și sportive dedicate dezvoltării copiilor şi tinerilor care locuiesc în cartierul Cicoarei şi în zonele învecinate.

Proiectul prevede și construirea unei săli de spectacole cu o capacitate de 120 de locuri, de săli de IT și audiții muzicale, a unei biblioteci etc.

Complexul include o sală de sport, aproape finalizată, cu peste 150 de locuri în tribune, cu o valoare de aproximativ 7.000.000 lei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments