Mănăstirea Cetățuia va intra în șantier: lucrările de restaurare au termen 3 ani

0
79
Constructorul desemnat pentru restaurarea ansamblului Mănăstirii Cetățuia poate demara lucrările: Primăria Iași a emis recent autorizația în acest sens. Finanțatorul este Compania Națională de Investiții (CNI), iar costurile se ridică la 17,7 milioane lei. Licitația organizată anul trecut de CNI a vizat atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor. CNI a lansat încă din septembrie 2022 procedura de licitație, dar adjudecarea a fost întârziată de contestații și procese în instanță. În cele din urmă, contractul a fost semnat cu asocierea Mădbeton (Maramureș) – Grad Building (Neamț) – Abral Art Product (București) în luna august 2023. În prima etapă a contractului s-au desfășurat activități de proiectare și de întocmire a documentațiilor necesare pentru eliberarea autorizației, inclusiv obținerea avizelor de la instituțiile de resort. Conform informațiilor publicate de Primăria Iași, autorizația a fost emisă la mijlocul lunii noiembrie 2024. Lucrările de intervenții cuprind toate cele șapte obiective ale ansamblului: biserica (datând din perioada 1669-1672), sala gotică (1669-1672), casa domnească (1669-1672), corpul de chilii (1911-1912), turnul clopotniță (1670), zidul de incintă (1670) și baia domnească.În proiectul tehnic se precizează că principalele probleme identificate la ansamblul monument istoric presupun: fisuri între pereți, infiltrații, tencuieli exterioare degradate, părți ale zidăriei din piatră puternic erodate, instalații deficitare și inestetice, tâmplării necorespunzătoare monumentului (aluminiu) și tâmplării de lemn care sunt degradate.
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments